Sute de profesori din toată țara protestează. Bulevardul Ștefan cel Mare este parțial blocat
Peste o mie de profesori veniți din toate colțurile țării mărșăluiesc în aceste clipe pe bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt din Chișinău. Dânșii cer majorarea salariilor pentru a-și putea asigura minimul de existență.

În aceste clipe, bulevardul Ștefan cel Mare este parțial blocat.
UNIMEDIA amintește că dascălii au protestat și săptămâna trecută. Mai mult, ei au adoptat și o declarație, prin care cer factorilor de decizie să soluționeze revendicările lor: egalarea salariului pentru categoria I de salarizare a RTU cu mărimea minimului de existență, începând cu 1 ianuarie 2017; majorarea cu 50% a salariului de funcție al personalului didactic și științifico-didactic și recalcularea anuală, necondiționată, a cuantumului pensiilor pentru pensionarii încadrați în câmpul muncii.


