Sute de copaci uscați împânzesc Capitala
Sute de copaci uscați împânzesc Capitala. Mulți dintre ei au crengile frânte, care atârnă periculos deasupra carosabilului.

Oamenii se plâng că le este frică să treacă prin curte, deoarece, la un vânt mai puternic, încep să cadă ramuri. Între timp, autoritățile le recomandă oamenilor să își asigure mașinile, casele și sănătatea.
„Aceste crengi s-au prăbușit acum o lună în urma ultimului cod galben de vânt emis de meteorologi. Însă de atunci și până acum nici un copac din acestă ogradă nu a fost curățat”.
Situaţie pe muchie de cuţit într-o curte din sectorul Botanica. Aici cel puțin patru copaci sunt uscați în totalitate sau au crengi care pot să cadă la primul vânt puternic.
„I-a stricat și pervazul ferestrei ea numai a reuşit și și-a schimbat fereastra. Și cum a căzut așa și stă nimeni nu mai strânge, nimeni nu vine”.
Crengile au mai căzut și peste fire electrice, spun oamenii, care se plâng că le este frică să mergă prin curte atunci când suflă vântul.
„Desigur trebuie să se ocupe să curețe, sunt copaci acolo mari uscați”.
Situația este similară în multe curți, dar și pe marginea drumurilor. Crengile uscate atârnă deasupra carosabilului. Eliferie Hăruță, șeful de la Spații Verzi spune că întreprinderea nu are capacitatea să curățe toți copacii.
„Cine să fie responsabil? Natura! Dumnezeu! Dacă plouă ninge, vânt puternic desigur se întâmplă cazuri ca în toată lumea civilizată trebuie să fie totul asigurat și mașinile și casele. Anul împrejur se lucrează pur și simplu nu se reușește pentru că și finanțarea și volumul e foarte mare de lucru”, a declarat Eliferie Hăruţă, șeful ÎM „Spații Verzi”.
Copacii din curți sunt curățați doar după ce locatarii scriu o cerere la Spații Verzi. Oamenii însă vor trebui să mai aștepte. Fiecare copac este tăiat doar cu permisiunea Inspectoratului Ecologic. În Chișinău sunt 3600 de hectare de spații verzi, însă câți copaci sunt, și mai ales câți dintre ei sunt uscați, nu se știe.


