Surpriza eternă a drumurilor înzăpezite
În Republica Moldova iarna vine împreună cu… surprinderea autorităților. În fiecare an autoritățile sunt tot mai surprinse (a se citi nepregătite) de venirea sezonului de iarnă, mai ales atunci când vorbim despre drumurile din țară. Calitatea acestora este un subiect dureros, mai ales pentru șoferi, iar o dată cu venirea iernii aceştia se mai ciocnesc și de problema drumurilor înzăpezite.

Deși, trebuie să recunosc, în această iarnă stratul de zăpadă a fost cu mult mai mare decât în anii precedenți, iar blocajele care s-au format pe traseele naționale au fost o surpriză pentru toți. Mai puțin plăcută pentru cei care s-au pomenit în ele. Situație e și mai neplăcută în condițiile în care Serviciul Hidrometeorologic de stat a emis avertizări asupra acestui fapt din timp.
Cât se cheltuieşte în Moldova pentru deszăpezirea drumurilor?
Să nu credeți însă că în Moldova nu se face nimic pentru a preveni situațiile în care rămân blocate persoane în trafic din cauza nămeților de zăpadă. Ba se face. Se adoptă bugete pentru a preveni astfel de situații. În 2012 pentru întreținerea drumului pe timp de iarnă, deszăpezire și combatere a poleiului, au fost alocați 70 de milioane de lei. O sumă, care la prima vedere, nu pare a fi mică. Însă, din totalul Fondului Rutier, suma alocată pentru deszăpezirea drumurilor reprezintă doar 6,82 la sută din totalul de 1,025 miliarde lei. Din cele 70 de milioane de lei, 50 de milioane sunt alocați pentru deszăpezirea drumurilor naționale, restul de 20 de milioane fiind destinați pentru drumurile locale.
Pentru deszăpezirea capitalei în ultima săptămână, potrivit edilului Dorin Chirtoacă, municipalitatea a cheltuit 6 milioane de lei și 20 la sută din resursele de nisip alocate pentru întreaga iarnă. Chirtoacă s-a arătat satisfăcut de nivelul și mersul lucrărilor. „Lucrurile nu sunt ideale, dar iarna își are specificul. În condițiile care sunt, deja este bine. Doar răuvoitorii ar putea spune că e altfel. Un lucru vizibil este intervenția la curățarea străzilor”, a declarat acesta. De asemenea, potrivit informațiilor prezentate de edil, în noapte de 16 spre 17 decembrie au fost antrenate 73 de autospeciale pentru a deszăpezi drumurile din capitală. Cât de bine au lucrat, vede și fiecare cetățean care trece prin Chișinău.
Cum poate fi soluționată situația?
Situația creată zilele trecute, în care zeci de mașini au fost blocate la nordul Moldovei mai bine de 24 de ore din cauza ninsorilor abundente și a stratului mare de zăpadă care s-a depus pe carosabil, poate fi remediată simplu – prin alocare mai multor fonduri pentru procurarea tehnicii noi. Cel puțin aceasta este soluția pe care o vede Boris Gherasim, vice-ministru al Transportului. În cadrul unei „Ediții Speciale” de la Jurnal TV, acesta a precizat că tehnica din dotare nu poate face față nămeților mai mari de un metru, iar utilajele de care dispune ministerul sunt învechite. „Soluția este procurarea unei tehnice speciale, noi, care ar face față situației create.”, a precizat demnitarul. Acesta, de asemenea, a specificat că întreaga tehnică din dotarea ministerului, și nu numai, a fost mobilizată pentru a deszăpezi drumurile din țară.
Cu toate că atât Ministerul Transportului cât și alte structuri abilitate au recomandat șoferilor să nu se pornească la drum din cauza condițiilor climaterice, nu toți au ascultat îndemnul.
Drept urmare, mai multe persoane au fost blocate între nămeții de zăpadă. Potrivit Ministerului Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor, drumurile locale din raioanele Edineţ, Soroca, Briceni și Drochia, unde stratul de zăpadă măsoară între 1,5-1,8 metri, au fost blocate la 16 și 17 decembrie curent.
Elicopterul pentru situații excepționale... din România
Starea de lucruri creată în urmă blocării mai multor drumuri naționale a adus în vizorul demnitarilor o altă problemă. Lipsa de echipament necesar pentru intervenția în astfel de situații atunci când cineva are nevoie urgentă de ajutor. Subiectul procurării unui elicopter pentru intervenții în astfel de cazuri a fost discutat în cadrul şedinţei comisiei guvernamentale pentru situaţii excepţionale.
Ministrul Sănătății, Andrei Usatîi, a precizat că R. Moldova are nevoie de un elicopter, în situația în care patru femei au fost nevoite să nască acasă deoarece, din cauza nămeţilor, ambulanţa nu a putut ajunge la ele acasă. În acest context, premierul Filat a sugerat că Moldova ar avea nevoie de un întreg serviciu operativ, însă până la formarea acestuia, și-a îndemnat subalternii să apeleze la serviciile colegilor din România.
Dragoş Condrea


