theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована
15 Октября 2014, 09:13
2 521
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована

Strada pietonală, plină de mașini parcate!

Chiar dacă nu a fost dată în exploatare, strada pietonală din centrul capitalei a reușit să se transforme într-o parcare improvizată. Primarul capitalei, Dorin Chirtoacă, spune că proiectul încă nu a fost finalizat, însă dă vina și pe șoferi.

La noi se ridică mașinile doar dacă vin delegații oficiale de rang înalt sau din străinătate”, susține Chirtoacă.
La noi se ridică mașinile doar dacă vin delegații oficiale de rang înalt sau din străinătate”, susține Chirtoacă.

”Proiectul nu este finalizat, am trecut la strada Cosmonauților, facem legătura dintre Parcul Catedralei prin aleea de pe bulevardul Grigore Vieru. Poate vom încerca să stopăm parcările prin instalarea unor piloni. Nu este educație, ce să-i faci, însă oamenii o să spună că nu sunt locuri de parcare, oricum este un cerc vicios”, a declarat Dorin Chirtoacă.

Potrivit lui, toată zona respectivă ar trebui să fie făcută pietonală, prin fluidizarea traficului pe străzile Pușkin și Bodoni prin deconectarea semafoarelor, astfel ca pe Alexandru cel Bun și Columna traficul să fie închis circulației.

”Doar în acest caz mașinile private ar putea ocoli zona. Astfel am putea avea tot perimetrul Cosmonauților, Ștefan cel Mare, Bodoni stradal, iar pe Alexandru cel Bun și Columna să facem parcări. Un experiment asemănător a funcționat anterior, iar dacă va lucra și legea cu privire la ridicarea mașinilor va fi și mai bine”, a menționat edilul.

Cu toate acestea, primarul Dorin Chirtoacă recunoaște faptul că în centrul capitalei niciodată nu vor fi locuri de parcare destule și declară că este o utopie să credem că putem aduna 250 de mii de mașini în centrul Chișinăului și să le parcăm pe toate odată.

Întrebat când vom avea parcări bine amenajate în municipiul Chișinău, primarul a declarat că doar atunci când vor fi ridicate mașinile, deoarece atâta timp cât nu există sancțiunea, nu se poate de făcut regulă.

”Oamenii sunt determinați să renunțe la mașina personală și vin cu transportul public în centru, dar așa e în toată Europa. Regula presupune crearea unor condiții de parcare pentru bani și în cazul încălcării acestei reguli, ridicarea mașinilor parcate neregulamentar și doar atunci lucrurile se vor schimba. La noi se ridică mașinile doar dacă vin delegații oficiale de rang înalt sau din străinătate”, susține Chirtoacă.

Realitatea.md aminteşte că primul termen de dare în exploatare a străzii Diordiţă a fost 1 august 2013. Ulterior, primarul Dorin Chirtoacă promitea că municipiul Chişină va avea stradă pietonală de hram, pe 14 octombrie.
Источник
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована