Soția lui Alexandru Tănase, în 2011 fără venituri și funcții, în 2012 – cu funcții, venituri și proprietăți
Potrivit Declarațiilor cu privire la venituri și proprietăți și a celor de interese personale din 2011 și 2012 ale Președintelui Curții Constituționale (CC), Alexandru Tănase, soția sa, Angelina Tănase, în 2011, nu deținea funcții, bunuri și nu avea venituri, iar în 2012 a primit salarii din cinci funcții, a vîndut un automobil de marcă Toyota, deține o jumătate de casă, un automobil Lexus, un teren în circuit civil și trei conturi bancare.

După cum relatează TRIBUNA, Alexandru Tănase în 2011 a obţinut de la locul de muncă un venit de 171 792 de lei și 16 032 lei din activitatea pedagogică. El a indicat că nu deţine bunuri. Soția sa, Angelina Tănase, potrivit declarației, nu avea funcții, venituri și bunuri. În Declarația de interese personale pentru 2011, Alexandru Tănase menţiona că tatăl său, Constantin Tănase, este fondatorul publicației periodice „Timpul”, scrie tribuna.md
Potrivit declarațiilor, în 2012, Președintele CC, împreună cu soţia, au avut un venit total de 340 138 lei, la care se adaugă 384 lei româneşti dobîndă dintr-un depozit bancar şi 26 mii euro din vînzarea unui automobil de marca Toyota.
Familia Tănase deţine în proprietate un teren de 400 metri pătraţi estimat la 361 973 lei, jumătate dintr-o casă de locuit de 250 metri pătraţi cu valoarea de 851 422 lei şi un automobil de marca Lexus cu o valoare de 164 mii lei. Proprietarul acestora este Angelina Tănase.
De asemenea, familia Tănase are cinci conturi bancare deschise începînd cu 2007 cu o valoare de: 43 604 lei moldoveneşti, 1357 euro, 120 384 lei româneşti, 148 764 lei moldoveneşti şi, respectiv, 1 789 lei moldoveneşti. Titular a două dintre ele este Alexandru Tănase, iar trei sînt deținute soția sa.
Soţia lui Alexandru Tănase, Angelina, mai deţine şi o cotă de 50% din APPS-Imobil SRL, valoarea căreia este de 418 200 lei moldoveneşti.


