theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована
11 Декабря 2017, 07:40
1 086
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована

Situaţie alarmantă la Spitalul din Soroca. Pericol pentru pacienți

De câteva luni, la Spitalul din Soroca nu mai ajung containerele pentru prelevarea şi păstrarea sângelui, care ar fi trebuit să fie transmise de Ministerul Sănătăţii.

Situaţie alarmantă la Spitalul din Soroca. Foto: prospect.md
Situaţie alarmantă la Spitalul din Soroca. Foto: prospect.md

Viaţa pacienţilor este în pericol, iar câţiva dintre ei au scăpat ca prin minune, după ce a fost adus sânge de la Bălţi, relatează Moldova 1.

Tamara Repeşcu a fost operată de urgență la Spitalul raional din Soroca. Pentru a-i salva viaţa, fiul ei a fost nevoit să meargă la Bălţi după sânge şi plasmă. Bărbatul spune că donatori din partea familiei erau, doar că Centrul de transfuzie nu îi putea primi deoarece nu avea în ce stoca sângele.

În situația acestei femei sunt practic toți pacienții spitalului care au nevoie de prelevarea sângelui. Cel mai greu le vine însă medicilor chirurgi şi reanimatologi, când sunt puși în situația să le salveze viața pacienților.

„Problema a apărut de câteva luni de zile. Este un moment neplăcut în activitatea noastră de zi de zi, avem bolnavi care necesită transfuzie de sânge, de componente din sânge”, spune Veaceslav Costin, medic chirurg.

„Tot timpul în secția de reanimare au fost internați pacienți gravi, multe cazuri cu hemoragii. Au fost câteva cazuri când pacienții au avut hemoragii masive și am fost nevoiți pe parcursul intervenției să expediem mașina la Bălți, vorbim de un timp de circa două ore, cât vine mașina înapoi cu cele necesare”, spune Veaceslav Neamțu, reanimatolog.

Șefa Centrului de transfuzie a sângelui din Soroca,  Ludmila Crețu, spune că îşi începe fiecare zi de muncă cu zeci de telefoane şi demeresuri la toate instituţiile responsabile, doar că a primit în schimb numai promisiuni. Acum un an, Centrul  a fost dotat cu tehnică necesară performantă. Frigiderul este însă gol, doar trei pungi cu sânge pentru cazuri excepţionale.

„Suntem într-o alertă de mare gravitate, donatori vin și ne întreabă că vor să doneze sânge, iar noi nu îi putem primi ca nu avem containere”, afirmă  Ludmila Crețu.

Până vor primi containerele, viaţa mai multor pacienti atârna de un fir de ață.

Solicitaţi să comenteze acest caz, responsabilii de la Ministerul Sănătăţii au declarat că Spitalul raional Soroca are doar misiunea de recoltare a sângelui, nu şi de producere a componentelor sanguine şi nici testarea de laborator a acestuia. Autorităţile susţin că fiecare secţie de transfuzie din ţară primeşte colectoare în funcţie de necesităţile reale.

Источник
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована