„Sindicard” vor fi eliberate deja în decembrie
Primele cartele electronice pentru membrii sindicatelor - „Sindicard” - vor fi eliberate deja în luna decembrie curent. Pînă la moment, au depus cerere de eliberare a cartelei circa șase mii de membri de sindicat.

Proiectul pilot implementat de Confederaţia Naţională a Sindicatelor din Moldova (CNSM) și o bancă comercială prevede emiterea a 20 mii de cartele, eliberate pe un termen de cinci ani, cu posibilitatea de reînnoire la expirarea perioadei de valabilitate, comunică NOI.md.
Cartela electronică „Sindicard” va avea o funcţie triplă de a legitima apartenenţa la sindicat a beneficiarului, de a servi drept card de debit, dar şi de reduceri la un şir de produse şi servicii prestate de către partenerii proiectului. Astfel, potrivit așteptărilor, membrii de sindicat vor beneficia de reduceri între 3% şi 30% la achitarea costurilor pentru servicii de taxi, benzinării, companii de asigurări, supermarkete, magazine de construcţii, restaurante, săli de fitness şi alte servicii.
Potrivit președintelui CNSM, Oleg Budza, procesul de implementare a cartelelor electronice unice pentru membrii de sindicat nu este unul simplu, dar va aduce membrilor de sindicat beneficii. „Vrem ca aceste cartele să fie folosite permanent şi sîntem convinşi că prin intermediul acesteia, membrii de sindicat vor face economii considerabile”, a menţionat Budza.
Realizarea şi lansarea cartelei unice electronice a membrului de sindicat este parte a programului de dezvoltare a sindicatelor, adoptat la cel de-al doilea Congres al CNSM din 7 iunie 2012 şi reprezintă o nouă etapă în modernizarea mişcării sindicale din ţară.