Sfaturi de la Dorin Chirtoacă pentru o viaţă de cuplu reuşită
Primarul capitalei, Dorin Chirtoacă, consideră că în viaţa de cuplu, atît femeile cu bărbaţii, cît şi bărbaţii cu femeile trebuie să aibă înţelegere, deschidere şi răbdare.

După cum transmite TRIBUNA, totodată, edilul capitalei spune că „prea multă răbdare strică, pentru că generează acumularea energiei negative, care se poate transforma, la un moment dat, într-o ceartă”.
„Dacă tratezi o problemă din cuplu cu înţelegere şi deschidere, ai şanse mari să o rezolvi. Dacă o iei cu zburlita, s-ar putea ca lucrurile să se complice”, afirmă Dorin Chirtoacă.
Edilul capitalei susţine că nu-i va cere viitoarei soţii să stea acasă.
„Femeia trebuie să facă ceea ce-i este aproape de sufletul ei. Dacă îmi va fi dat ca jumătatea pe care o voi alege să fie o persoană cu activitate profesională pronunţată, ar fi absurd să nu-i permit să facă acest lucru, deşi asta înseamnă să ne fie ceva mai complicat”, afirmă el.
Cît priveşte întrebarea cînd se va căsători, Dorin Chirtoacă spune că părinţii săi văd că este prea implicat la primărie, deşi, evident, îşi doresc nepoţi.


