Sfaturi de care trebuie să ţii cont atunci când cumperi ciocolată
Dacă atunci când cumpărăm alimente nu putem întotdeauna să alegem ce e mai bun, măcar când vine vorba de dulciuri ar trebui să fim mai exigenţi.

Ciocolata, ca şi vinul sau cafeaua, este influenţată de locul în care a fost cultivată materia primă. Solul, apa şi soarele oferă boabelor de cacao caracteristici care obligatoriu se reflectă în ciocolată, scrie prime.md.
Înainte, ciocolata amăruie era considerată un deliciu, în timp ce astăzi a ajuns să fie doar o gustare pentru cei care vor să mănânce mai sănatos.
De toate aceste beneficii, însă, avem parte doar dacă ciocolata a fost aleasă corect. Întâi de toate, ciocolata trebuie să fie tare şi greu de sfărâmat. Şi ingredientele aşa zisei ciocolată albă nu sunt nici pe departe naturale.
Ciocolata veritabilă trebuie să fie compusă din 3 ingrediente doar: masă de cacao, unt de cacao şi zahăr. Se mai acceptă lecitina şi aroma de vanilie.
Urmează testul ciocolatei negre. Consistenţa celor 3 mostre e acceptabilă, în schimb prezenţa masei de cacao cu un conţinut scăzut de grăsime sau grăsime din lapte ar trebui să ne pună în gardă.
Cel mai bine arată eticheta şi aspectul ciocolatei de 85 de % cacao. De asemenea, o ciocolată veritabilă va avea şi un preţ pe măsură.


