Șevciuk: Au percheziționat ilegal casa mea și a părinților. Milioanele, negăsite
Fostul lider al regiunii transnistrene, Evgheni Șevciuk, căruia pe 28 iunie i s-a fost ridicată imunitatea de către „Sovietul Suprem” de la Tirspol, după care a părăsit imediat regiunea din stânga Nistrului, a declarat pe pagina sa de Facebook că la casa lui și a părinților au fost efectuate percheziții ilegale.

Potrivit lui, perchezițiile au avut loc la apartamentul lui, la casă lui din Stroienți, precum și la casa părinților lui și a soției, Nina Ștanski. Mai mult, potrivit ex-liderului de la Tiraspol, rudele sale sunt amenințate și supuse interogațiilor, scrie unimedia.
„Este clar că milioanele pe care le căutau nu au fost găsite. Dar de ce să amenințezi și să înjosești oamenii care au grijă de vilă în absența mea? Umilirea demonstrativă și organizată a părinților mei vorbește despre metodele folosite de persoanele, care se tem să-și piardă puterea și nu pot rezolva problemele regiunii transnistrene. Cel mai important că prin acest circ organizat, „brigada” încearcă să intimideze oamenii, pentru ca aceștia să tacă și să rabde”, a menționat Șevciuk în postarea sa.


