theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована
2 Августа 2017, 13:41
351
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована

Seismologii spun dacă vom mai avea parte de cutremure în timpul apropiat

Mihai Diaconescu, seismolog la Institutul Naţional pentru Fizica Pământului din România, a explicat că seismul de miercuri dimineaţă este independent de cel care a avut loc marţi, iar cele două cutremure nu prevestesc o activitate mai intensă în Vrancea.

Seismologii spun dacă vom mai avea parte de cutremure în timpul apropiat. Foto: romanialibera.ro
Seismologii spun dacă vom mai avea parte de cutremure în timpul apropiat. Foto: romanialibera.ro

„Cele două seisme nu au nicio legătură, cel de 4,6 a avut loc la 90 km adâncime, iar cel 4,9 este situat la 132 de km adâncime, distanţa între ele este de un km, iar într-o reprezentare tridimensională distanţa este de 40 de km. Nu s-au condiţionat unul pe altul, cel de 4,9 nu este replica celui de 4,6 pentru că o replică este întotdeauna mai mică decât cutremurul principal. În istoria zonei Vrancea, sunt perioade în care activitatea seismică este mai intensă, însă şi perioade în care activitatea este mai puţin reprezentativă pentru cutremurele de peste 4 şi chiar peste 3”, a declarat în pentru MediaFax Mihai Diaconescu, seismolog la Institutul Naţional de Cercetare Dezvoltare pentru Fizica Pământului

Seismologul a explicat că nu vom asista, în viitor, la un cutremur cu o magnitudine mai mare de cinci pe scara Richter, precizând că sunt seisme care sunt cu greu resimţite de către populaţie.

„Aceste seisme nu anunţă sfârşitul cutremurelor în zona Vrancea şi nici nu prevestesc o activitatea mai intensă de acum încolo. Aceste cutremure sunt independente şi nu ne arată nicio condiţionalitate cu privire la producerea unui cutremur mai mare de 5. Intensitatea se referă la efectele asupra oamenilor şi clădirilor, iar magnitudinea se referă la energia eliberată în focar. Nu trebuie să ne temem de niciuna dintre cele două noţiuni. Cutremurele acestea sunt foarte slabe, simţite doar de oameni care se află în repaus sau la etajele superioare, peste şase”, a menţionat Mihai Diaconescu.

Amintim că un cutremur cu magnitudinea 4,9 pe scara Richter a avut loc, miercuri dimineaţa, la ora 05:32, în zona seismică Vrancea, judeţul Buzău, la adâncimea de 132.5 de kilometri, potrivit datelor înregistrate de Institutul Naţional de Cercetare Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP).

Marţi după-amiază, în judeţul Buzău a avut loc un cutremur cu magnitudinea 4,6 pe scara Richter, la 96 de km adâncime, după ce, iniţial, Institutul Naţional pentru Fizica Pământului, anunţase că seismul a fost de 4,4 şi la o adâncime de 120 de km.

Источник
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована