Șeful-adjunct de la Combaterea Traficului de Persoane, Iurie Podarilov, a fost condamnat la 4 ani de detenție
Iurie Podarilov, șeful-adjunct al Centrului pentru Combaterea Traficului de Persoane, a fost găsit vinovat de trafic de influență și condamnat la 4 ani de detenție, și privat de dreptul de a ocupa funcții publice pe o perioadă de 5 ani.

Sentința în privința lui Podarilov a fost pronunțată de Judecătoria Chișinău, sediul Centru, la 25 ianuarie 2017 și poate fi atacată la Apel, scrie Crime Moldova.
Podarilov, care a fost reținut în februarie 2017, a fost găsit vinovat că, împreună cu un ofițer de urmărire penală din cadrul Centrului, au pretins 30 de mii de euro de la tatăl unui bărbat, susținând că pot influența procurorii să înceteze urmărirea penală în privința fiului acestuia, cercetat pentru organizarea migrației ilegale.
La 27 noiembrie, complicele lui Podarilov, ofițerul Igor Fucedji, a primit prima tranșă din suma pretinsă, în valoare de 10 mii de euro, restul sumei urmând a fi transmis la adoptarea deciziei de încetare a urmăririi penale. Banii au fost transmiși într-un local din capitală.
Cazul migrației ilegale a fost mediatizat în 2015, când chiar Podarilov, în cadrul unei conferințe de presă, a anunțat despre exploatarea unor copii germani în scopuri științifice. Adolescenții, erau aduși în Moldova să muncească în câmp sau la ferme. Mai mult, aceștia erau supuşi testării anumitor medicamente. Totul avea loc sub paravanul unui proiect implementat de către Organizația germană „GegenStrom”.
Atunci, fusese reținut un cetățean ucrainean, care implementa proiectul în Moldova. Anume acesta, prin banii transmiși angajaților Centrului de către tatăl său, urma să scape de urmările penală. În total, în cauza acestuia s-ar fi estorcat peste 70 mii de euro, de către diverși angajați ai Centrului, procurori și avocați.
Podarilov nu și-a recunoscut vinovăția, făcând aluzie că ofițerul a discutat mai mult cu tatăl bărbatului cercetat penal. Acesta a declarat în instanță că nu a știut despre faptul că colegul său a cerut sau acceptat 30 de mii de euro de la familia bărbatului și a aflat despre acest lucru după reținerea lui Fucedji.
Totuși, martorii au indicat contrariul. Astfel, Iurie Podarilov a fost condamnat la 4 ani închisoare, cu ispășirea pedepsei în penitenciar de tip semiînchis, cu privarea de dreptul de a ocupa funcții în organele de drept a Republici Moldova pe un termen de 5 ani.
La rândul său, Igor Fucedji, cel care ar fi primit nemijlocit banii, a fost amendat, în iunie 2017, în baza sentinței Judecătoriei Chișinău, cu 200 mii de lei.


