Seceta puternică din Moldova pune în pericol recolta
Temperaturile caniculare şi lipsa precipitaţiilor din lunile iunie şi iulie, care au afectat aproape toată Moldova, cu excepţia unor raioane din nord, au provocat o secetă de proporţii care a cuprins circa 90% din teritoriul ţării.

Potrivit datelor Serviciului Hidrometeorologic de Stat, coeficientul hidrotermic pe ţară corespunde unei secete puternice şi foarte puternice.
În perioada 1 iunie – 3 iulie, temperatura medie a aerului a constituit 21-24°С de căldură, fiind cu 3-4°С peste normă. Asemenea anomalii pe teritoriul Moldovei se înregistrează, în mediu, o dată la 30-60 de ani. Totodată, în perioada de referinţă cantitatea precipitaţiilor a constituit doar 15-60% din norma lunară. Rezervele de apă în sol pe terenurile agricole sînt mici, iar local au fost epuizate în totalitate.
Şefa Centrului Prognoze Agrometeorologice, Tatiana Mironova, a comunicat pentru NOI.md că vremea caniculară şi fără precipitaţii a creat condiţii nefavorabile pentru creşterea şi dezvoltarea culturilor agricole. Din cauza temperaturilor înalte, culturile se dezvoltă cu 10-20 de zile mai devreme.
Tatiana Mironova a menţionat că, la sfîrşitul lunii iunie, culturile de toamnă erau deja coapte. Condiţiile climaterice actuale influenţează negativ creşterea şi dezvoltarea culturilor prăşitoare. De asemenea, este afectată formarea masei vegetative şi creşterea porumbului şi florii soarelui, creşterea sfeclei de zahăr, legumelor şi altor culturi agricole. Potrivit datelor Serviciului Hidrometeorologic de Stat, înălţimea porumbului pe cîmpuri atinge doar 90-135 cm, iar înălţimea florii soarelui – 90-135 cm (diametrul pălăriei atinge doar 6-12 cm). Totodată, condiţiile pentru creşterea şi dezvoltarea fructelor şi strugurilor, deocamdată, sînt satisfăcătoare.
Potrivit sinopticienilor, în timpul apropiat, precipitaţii semnificative nu se prevăd. Temperaturile maxime ale aerului vor constitui 30-37ºС. Din această cauză, seceta se va menţine, iar condiţiile pentru creşterea şi dezvoltarea culturilor agricole se vor înrăutăţi.
În Moldova, o secetă similară s-a înregistrat în anul 2007.


