Șase medici din Moldova au salvat viața unui bebeluș ce avea o tumoare gigantică
O echipa de la Institutul Mamei și Copilului, formată din șase medici, a efectuat o intervenţie chirurgicală complicată. Aceștia au înlăturat cu succes o tumoare de 632 de grame (teratom sacrococcigeal gigant) de la un nou-născut în vârstă de o zi.
Bebelușul s-a născut prin cezariană cu o greutate de 3,6 kilograme. Acesta a fost supus unei invervenții chirurgicală complicate, cu comprimarea organelor bazinului și concreșterea în bazinul mic, din cauza tumorii pe care o avea, scrie realitatea.md.

Operația a fost efectuată de către elevii doctorului Eva Gudumac, sub supravegherea personală a sa și a durat aproape 5 ore.

La moment, starea nou-născutului este stabilă. Acesta respiră desinestătător, urmând să fie supus unui tratament post-operator în Secția Reanimare chirurgicală și terapie intensivă de la Institutul Mamei și Copilului.
De menționat că, potrivit Institutului Mamei și Copilului, în ultima perioadă, se atestă creșterea incidenței tumorilor congenitale la nou-născuți. În astfel de cazuri, diagnosticul este stabilit intrauterin, iar gravida este supravegheată de medici.


