theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована
24 Октября 2017, 11:16
744
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована

Salariul pe care l-a ridicat Cristina Țărnă în primul an de activitate la CNA

Cristina Țărnă, numită în funcția de vicedirector al Centrului Național Anticorupție (CNA) în luna noiembrie 2013, a ridicat în primul an de activitate un salariu de 11.492,99 lei. Cel puțin această sumă a indicat-o în Declarația sa de venit.

Salariul ridicat Cristina Țărnă în primul an de activitate la CNA. Foto: Covalenco
Salariul ridicat Cristina Țărnă în primul an de activitate la CNA. Foto: Covalenco

În următorii doi ani - 2014 și 2015 - a încasat un venit de 256.625,94 de lei, ceea ce înseamnă că, în medie, lunar ar fi ridicat un salariu de peste 21.000 de lei, scrie realitatea.md.

Ultima declarația de avere și interese personale a fost depusă în primăvara anului curent. Astfel, pe tot parcursul lui 2016, Cristina Țărnă a obținut un venit anual de 237.561,42 de lei, adică salariul său lunar ar fi constituit, în medie, circa 19.800 de lei, mai puțin cu peste 1.000 de lei față de anii precedenți.

Totodată, în același an, soțul său Nicolae Țărnă, cunoscut în lumea mondenului ca Nicu Țărnă, a obținut un venit anual de 51.165,42 de lei de la Centrul de Cultură și Artă „Ginta Latină” în calitate de actor și 42.636,03 lei pentru activitățile didactice din cadrul instituției de cultură.

Mai mult, familia Țărnă a indicat că are două apartamente în Chișinău în valoare de 490.876 de lei (cca 24.128 de euro) și de 493.533 de lei (cca 24.258 de euro).

Cristina Țărnă și-a dat demisia din funcția de vicedirector al CNA la mijlocul acestei luni, iar la sfârșitul săptămânii trecute, cu votul majorității deputaților prezenți în plenul Parlamentului, proiectul de încetare a mandatului său a fost adoptat.

Источник
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована