Saakașvili, despre Putin, Medvedev și războiul din Georgia

- Domnule președinte, au trecut deja 5 ani de la războiul din 2008. După ce a trecut, cum considerați ce resurse diplomatice au rămas pentru reglementarea problemei cu teritoriile ocupate? Considerați că Rusia în general ar putea merge la unele cedări? Și de ce Rusia ar putea fi cointeresată de cedări?

Ieri ați văzut un interviu cu președintele de atunci, iar astăzi un premier formal, Dmitrii Medvedev. Acest om a vorbit clar despre doctrina Rusiei, că trebuie ca Rusia să facă unele cedări. El a spus că în primul rând trebuie să ne resemnăm cu faptul că mijlocul Katrli, așa-numita Osetie de Sud, Țhinvali și Abhazia nu mai sunt părți componente ale Georgiei. În al doilea rând, noi trebuie să ne resemnăm că Georgia niciodată nu va adera la NATO, structurile euroatlantice. În al treilea rând, dacă noi și vom intra în Uniunea Euroasiatică, atunci Rusia poate să se mai uite la noi mai binevoitor.

De aceea, până la urmă, fiecare națiune își alege destinul. Acum suntem în secolul 21 și națiunea georgiană, ca și pe parcursul istoriei sale de secole și milenii, este în fața unei alegeri. Dacă națiunea georgiană vrea să renunțe la o parte din teritoriile sale, dacă vrea să spună nu speranței de dezvoltare în viitor, pentru că spațiul euroatlantic înseamnă securitate pentru copiii și nepoții noștri. Dacă Georgia este gata să spună nu alegerii sale interioare, pentru că Uniunea Euroasiatică asta și înseamnă, că ei dictează regulile. Atunci, desigur, anumite posibilități cu Rusia există.

Vreau ca toți să înțeleagă că mielul nu se poate înțelege cu lupul. Toți acești ani noi am discutat cu ei, că ei sunt sus, noi suntem joc, cum le putem tulbura apele. Relaţia mea cu Putin a fost întotdeauna de genul „dragul meu lup, iubitule, frumosule și simpaticule, noi suntem miei mici, lasă-ne în pace și nu vă vom deranja... numai nu ne mâncați”. Și întotdeauna când el spunea „iată ce faceți voi, iată eu pe voi...”, noi ziceam că sunt atât de puternici că ce le putem face? 

Nu a mers. Am această experiență că nu merge. Cel mic nu poate merge împotriva celui mare. De aceea în astfel de discuții nici nu trebuie să te antrenezi. Dacă noi, ca și națiune, vrem să trăim în minciună, ceea ce a început recent, dacă vrem ca visul nostru georgian să fie că dușmanul va deveni mai bun, sătul, ne va privi și va zice „vai ce miei drăguți, lasă-i să pască”...

- Spuneți că toate acestea sunt niște vise...

Desigur că sunt vise. Le puteți numi vise sau autoamăgire. Ca și politician care se respectă, eu am avut funcția de a spune întotdeauna adevărul națiunii mele, de a nu umbla cu minciuna. 

- Medvedev, în interviul de ieri, a și vorbit despre faptul că mielul nu trebuie să discute cu lupul. El își menținea poziția și spunea că principala voastră greșeală este că nu discutați direct cu Abhazia și Osetia de Sud, dar discutați cu Rusia. A spus că această problemă trebuie rezolvată. Cum credeți, puteți în urma discuțiilor directe cu Abhazia și Osetia de Sud să obțineți rezultate mai bune?

Haideți să spunem că Rusia a exclus subiectul legat de Osetia de Sud. Am spus despre asta în timpul războiului. Practic, Rusia a făcut ca acest subiect să dispară. În Țhinvali, practic, nu a rămas populație osetină, au rămas doar trupe rusești, forțele ocupante. Ce ține de Abhazia, acolo în proporție de 30 la sută sunt abhazi... Sigur că noi și cu abhazii, și cu armenii și georgienii de acolo comunicăm. Trebuie să avem relații deschise și acești oameni trebuie să aibă posibiliatea să comunice cu restul Georgiei.

Dar aceste povești că Rusia nu are nicio treabă, cât ne vor duce pe același cerc? Mersul pe cerc are neajunsurile sale. Ei umblă pe cerc și trag din timp. Așa au făcut și cu Șevarnadze. El parcă avea o experiență diplomatică bogată, dar ei l-au obligat să semneze un acord mai oribil ca altul. Ei vorbeau, și Rusia în primul rând. A fost Acordul de la Moscova de încetare a focului – a căzut Gagra, Acordul de la Dagomîsk care, practic, a legalizat războiul din 2008. Dacă nu era acest acord, niciun rus n-ar fi fost în Țhinvali și nu ar fi fost probleme. Și Revoluția trandafirilor n-ar fi fost necesară. 

După cele două Acorduri a căzut Gagra, apoi a fost Acordul de la Soci – a căzut Suhumi, apoi Acordul de la geneva din 1994, între noi și abhazi, Rusia fiind intermediar, a fost legalizată ocupația Abhaziei și a unei părți a Samegrelo. Și permanent de sub nas. Ca un animal din Kahetia. Ei arată iarba, iar animalul merge din urma lor. 

Dar noi, comparativ cu acest animal, suntem o națiune. Și națiunea obține experiență, are înțelepciune, rațiune. Dacă liderii acestei națiuni nu au avut rațiune, pentru asta noi și suntem națiune, ca să tragem experiență din asta. Guvernul meu a obținut această experiență. Ceea ce am făcut noi în Țhinvali, când am început a deschide centre culturale, spitale, centre noi de poliție și justiție, școli. Aduceam oameni să se trateze, să studieze din aceeași Abhazia. Acest lucru era corect și era o problemă pentru Rusia. 

Am început cu populațiile din Caucazul de Nord. Am deschis școli pentru ca ei să studieze, Parlamentul a adoptat legea genocidului față de cerchezi. Noi cu aceste popoare, de ambele părți ale coloanei, am început să interacționăm. Și acest lucru a fost unul dintre motivele pentru care au progresat evenimentele din 2008.

Altfel, Rusia ar fi continuat „noi ce treabă avem?”. Sunt cadre de pe timpul războiului din Abhazia când generalul Karkarașvili a sunat și a spus că Gagra este bombardată. I-au interzis. Iar ei dau arme unora, dau arme altora și se gândesc că cele două tabere se vor ciocni față în față, iar ei nu vor avea nicio treabă. Într-un final, ambele tabere vor fi ale lor. Așa conduc Caucazul, un popor împotriva altuia, cecenii împotriva ingușilor, ingușii împotriva osetinilor, georgenii unii împotriva altora... Iar ei stau liniștit pe iarbă. 

- Ieri, el a declarat că Rusia nu are nicio influență asupra acestor regiuni și a adus exemple concrete. De exemplu, mutarea liniei de ocupație, apariția sârmei ghimpate. Dar spune că Guvernele singure iau aceste decizii.

Eu am făcut armata în trupele de grăniceri ale URSS, la fel ca și mulți reprezentanți ai generației mele. Eram student și am fost încorporat când eram anul I, în 1986. Făceam armata în Transcarpatia. Această regiunea a fost luată de URSS de la Ungaria, în rezultatul celui de-al doilea război mondial. Nici URSS nu era astfel de cinic ca să spună că nu are nicio legătură cu Transcarpatia. Am fost dislocat la granița cu Ungaria. Îi priveau pe ruși ca pe ocupanți. Pe georgieni îi priveau altfel pentru că sunt un popor mic și ei. Moscova știa despre acest lucru, de aceea trimitea încolo mai mulți georgieni, ucraineni, moldoveni, ca să fie mai puține conflicte cu localnicii. Dar nici URSS nu susținea că ar controla Comitetul Regional din Transcarpatia. Dar ei spun.

De aceea și spun că URSS a terminat repede, iar ei vor termina mult mai repede și mai rău. După atâta minciună și cinism. 

- Domnule președinte, dacă e să discutăm mai detaliat despre războiul din 2008. Când anume Guvernul georgian a dat indicația de a deschide focul? Și a fost aceasta o decizie inevitabilă? Noi cunoaștem bine poziția Kremlinului și a lui Medvedev, în special ei spun că au fost nevoiți să răspundă focului, să apere cetățenii ruși și nevinovați.

Vă voi povesti, dacă aveți timp. Războiul între Rusia și Georgia putea fi inevitabil doar cu o condiție, dacă Georgia nu era un stat și dacă Georgia îndeplinea condițiile Rusiei nu în 2008 sau 2007, dar începând cu 2003.

Rusia s-a speriat când a avut loc Revoluția Trandafirilor. Dar după Revoluția Trandafirilor a urmat Revoluția din Ucraina, despre care se spunea că seamănă cu cea din Georgia, apoi a urmat Revoluția din Kirghizia, după care au urmat acțiuni de proteste în masă în câteva foste țări ale URSS, inclusiv în Rusia au apărut unele simptome. Nu în zadar Putin îl consideră pe Ghivi Tarmagadze ca unul dintre cei mai mari dușmani, ca și alți membri ai Guvernului Georgiei. În aceste condiții, dacă noi continuam să mergem pe calea cea veche...

Au fost Ghiorgadze, Vardiko Nadibaidze, agenții ruși controlau totul și nu ar fi fost probleme. În 1994 am fost la New York, unde a fost semnat Acordul de la geneva. În acel timp deja lucram la o companie juridică. Misiunea Georgiei la ONU, care trebuia să apere Georgia de Rusia, erau în fosta clădire a misiunii URSS la ONU, pe clădire era scris „misiunea Rusiei”, nu „misiunea Georgiei”. Erau la etajul 7, două etaje mai jos era ambasadorul Rusiei. Închipuiți-vă câte microfoane erau amplasate. Dar nici microfoane nu trebuiau să instaleze. Conducătorul misiunii era Piotr Ciheidze și le spunea tuturor cu mândrie că e general FSB. Adjunctul său era un actual parlamentar care nici nu ascunde legăturile cu securitatea de stat a Rusiei și despre care toți știu. Iată în așa componență, când la noi erau Ghiorgadze, Nadibaidze, Kviraia, ofițeri numiți direct de ei. Cu astfel de condiții, am fost obligați să semnăm toate acordurile.

De aceea, dacă era Georgia, unde astfel se obligă semnarea acordurilor, unde Kaha Tarmagadze la indicația rușilor ar fi trecut subdiviziunile lui Ghilaev în Kodori, și acolo ar fi amplasat tabere, pentru că acest lucru era în interesul rușilor, mai apoi, când rușii ar fi avut probleme interne, ar fi permis bombardarea Ahmetei și ai noștri le-ar fi oferit această posibilitate. Guvernul de atunci era corupt, activau intens hoții în lege. Cu o astfel de Georgie Rusia nu ar fi trebuit să se implice militar. O astfel de Georgie singură s-ar fi predat. 

De aceea noi am început crearea unei noi Georgii. Când am readus Adjaria. Sincer vorbind, a fost creat un precedent. Nici Putin, nici Elțîn nu au avut cazuri ca din fostul teritoriu al URSS să fie reîntors un anumit teritoriu. Aceeași Transnistria, niște teritorii în Orientul Mijlociu. La urma urmei, când vii în Armenia, ești întâlnit de un grănicer rus care îți verifică pașaportul georgian și, fiind țări vecine, el îți permite să treci. Ei multe le controlează. Nimeni nu a putu lua nimic de la ruși. Reîntoarcerea Adjariei a însemnat că am luat-o de la Rusia. Eu l-am sunat pe Putin, l-a sunat mielul pe lup și cu o voce miloasă i-am zis mulțumesc, deși el a făcut tot posibilul ca să încurce. Acolo granița comună era cu Turcia și Turcia ne-a ajutat să-l lichidăm pe Abașidze. L-am sunat și i-am mulțumit, am spus că niciodată nu vom uita rolul său constructiv în reintegrarea Adjariei. M-am aștepta că el va tăcea respectuos, dar el m-a întrerupt și mi-a spus dur „Mihail Nicolaevici, de data aceasta noi v-am ajutat”, minciuni!, „dar cu Osetia de Sud și cu Abhazia ajutor nu veți vedea, acolo nu veți reuși”. 

A trasat direct că de data aceasta l-am dus de nas, dar nu este el cel pe care îl vom amăgi noi. Și a început în Osetia și Abhazia exerciții serioase.

Ce s-a întâmplat mai departe. În 2007, la ședința conducătorilor statelor CSI de la Minsk, m-a chemat într-o cameră de alături. Asta a fost una dintre întrevederile tet-a-tet, fără consilieri. A discutat cu mine foarte dur. Eu niciodată nu am discutat dur, chiar dacă sunt zvonuri răspândite de ruși la acest capitol. Și atunci Putin mi-a zis „Vă vom arăta noi Cipru de Sud”. Ce însemna această operațiune „Cipru de Sud”. Însemna că tu chipurile începi războiul, apoi el ripostează, ocupă teritoriul tău, apoi declară independența. Ceea ce s-a și întâmplat.

Kosovo în 2007 încă nu era. Eu i-am spus să discutăm, de ce să ne certăm? Apoi în 2007, a fost Condoleeza Rice la ziua de naștere a lui Medvedev. Atunci Putin a început să spună că va fi război în Georgia. Foarte sincer. Rice s-a ridicat și vroia să părăsească banchetul. Atunci rușii erau tare mândri. Ei au primit semnalul și s-au retras. 

În 2007, el a venit în Daghestan unde erau pregătite brigăzi de munți și a întrebat „de aici drumul duce spre Georgia?”. I s-a răspuns că, în principiu, se poate de făcut un drum de război. El: „tocmai avem nevoie de un astfel de drum”. Acest lucru a fost difuzat la TV. Nu a fost o transmisiune directă, acest lucru a fost înregistrat și arătat seara la televizor, ca să audă toți, noi, străinii, și să urmărească reacția. Nu a fost nicio reacție. Rice a avut o reacție, dar nu publică. Astfel a și fost, au creat brigăzi în munți.

Apoi ce s-a întâmplat în 2008. În februarie, am venit la summitul CSI și acolo am avut o întrevedere separată cu Putin. El a început singur să spună că se pregătește Kosovo. Reacția mea a fost „Ce avem noi cu Kosovo? Astea sunt relațiile SUA cu Europa...” El: „Ei, băieți, noi doar nu suntem copii, ei sunt prietenii voștri, aici și va fi un joc geopolitic mare. Suntem nevoiți să răspundem la Kosovo”. A mai zis: „Vă va durea foarte mult. Relaxați-vă și primiți plăcere”. Este o terminologie de violator.

- În ce an aveau loc aceste lucruri?

În februarie 2008. A zis că ei vor face tot ce trebuie de făcut și nu ne va durea mult. Ca un violator experimentat. Eu i-am propus, dacă avem probleme, să discutăm. Pentru cei care cred că este legat de NATO, Moldova niciodată nu se pregătea pentru NATO, dar nimeni nu are de gând să-i reîntoarcă Transnistria. Dimpotrivă, acum ei sunt presați.

Atunci le-am spus că suntem gata să renunțăm la NATO...

- Despre asta s-a discutat?

Da, erau 7 oameni în delegație, Ghela Bejuașvili, Vașadze, Bakradze și alții. Delegația rusească era mult mai numeroasă. Noi am spus că suntem gata să renunțăm la NATO, să renunțăm la ulterioara apropiere de SUA, dacă ne vor ajuta să obținem un progres privind teritoriile, doar în formă de Acord. Putin nici nu s-a gândit, ne-a privit și a zis zâmbind: „Băieți, noi teritoriile voastre nu le schimbăm pe orientația voastră politică”. Ceea ce însemna că teritoriile le vor lua oricum.

Iată despre ce vorbea Medvedev. Asta a fost înainte de război.

După aceasta ei au anulat sancțiunile care și până atunci erau formale. Apoi au adus în Abhazia eșaloane, în special sisteme „Grad”, „Smerci”, „Buk”, sisteme de apărare aeriană, „Șilki”, la gara feroviară din Soci erau câteva eșaloane cu tancuri. Au început să construiască baze în Oceamcir și Gali. Și în Djave au construit o bază serioasă.

Au fost imagini de pe satelit care au fost arătate și americanilor, și europenilor. Noi am solicitat să fie antrenate mecanismele de securitate APCE, blocate de Rusia care la fel intră acolo. 

Apoi i-am scris o scrisoare lui Putin, în aprilie, iat-o. Unde îi scrie că avem probleme în relațiile noastre, că mergem în direcție greșită și am solicitat urgent să ne așezăm la masa de negocieri. Am menționat că suntem gata să cedăm multe. El mi-a scris: „Stimate Mihail Nicolaevici, nu pot să fiu de acord cu mențiunile dumneavoastră din scrisoarea de pe 26 aprilie 2008, precum că în relațiile dintre țările noastre ar exista probleme”. Nimic nu se întâmplă, despre ce să discutăm?

Apoi ne-au distrus drona, de producție israeliană. Au fost nevoiți să recunoască pentru că acest lucru a fost filmat. Am declarat unilateral că mai mult dronele noastre nu vor zbura deasupra Abhaziei. Am făcut încă un pas. O zi mai târziu au anunțat că un nou batalion de forțe feroviare intră în Abhazia. Dacă nu ai de gând să începi războiul, la ce iți trebuie un batalion feroviar? Era clar că nu avea niciun scop civil.

Mai târziu i-am trimis lui Medvedev o scrisoare, pentru care cei din anturaj m-au criticat. I-am propus următoarele: știu că aveți interese, stațiuni de odihnă, baza din Gudautsk, aeroportul din Suhumi, mai cu seamă în prajma Jocurilor Olimpice, portul. Le înțeleg pe toate, Avem problemă cu refugiații, nu pot să revină pentru că voi stați la Inguri și nu le permiteți să treacă. Poate vă retrageți cu câțiva kilometri, la Kodori? Să revină refugiații noștri. În schimb, fie această administrație nu georgiană, ci internațională. În schimb, vom legaliza utilizarea de către voi a aeroportului din Suhumi, vom legaliza toate interesele voastre economice în Pițunda, în Gagra și Suhumi. Vom legaliza utilizarea căilor ferate din Suhumi și vom deschide calea ferată spre Armenia. Vom face, practic, tot ce vreți, desigur dacă nu vreți război. Ultima desigur nu am spus-o. Mă gândeam ce altceva să propun. Dacă nu vor război, le dădeam totul doar să se liniștească.

- Erați gata să renunțați chiar și la NATO?

Practic, da. Mulți prieteni străini au spus că am acceptat divizarea Abhaziei. Desigur, nu era divizarea Abhaziei pentru că suveranitatea rămânea după noi.Dar de-facto, legalizam interesele lor pe un teritoriu mare al Georgiei. În principiu, tot ce ar fi vrut ei gratis. 

O parte din refugiații noștri ar fi ajuns până la Kodori, asta ar fi însemnat că o parte ar fi revenit la Oceamcir, iar o parte – la Guliripși și în Gali. S-ar fi extins zona de control a ONU și când rușii s-ar fi retras, poporului nostru i-ar fi fost mai ușor. Desigur, cu ei ar fi intrat și administrația noastră civilă, structurile de conducere, acestea ar fi fost elemente ale acordului.

Cum a ajuns această scrisoare la ei, a doua zi a și fost publicată în ziarul „Kommersant”. Singuri au turnat informația. Peste câteva zile am primit un răspuns.

- Pe cât de pregătiți erau să accepte?

„Într-o astfel de situație este greu de închipuit crearea unei administrații comune abhaze-georgiene în raioanele Abhaziei. Este prematură solicitarea referitor la revenirea refugiaților. În situația prezentă, abhazii, și noi îi înțelegem, se tem pentru supraviețuirea lor națională”.

Au spus direct că refugiații nu vor reveni. Pentru prima dată a spus-o direct. Și-a bătut joc de noi în modul cel mai dur. A spus „uitați de refugiați, uitați de teritorii”. 

După asta a urmat o întrevedere cu Medvedev la Petersburg, despre care el singur a vorbit în interviul său. 

- Da, el despre asta a vorbit și a adăugat că după întrevederea din Astana, care a avut loc mai târziu, dumneavoastră nu v-ați mai dat interesul să comunicați cu el.

La această întâlnire a încercat din răsputeri să mă impresioneze și se străduia ca la prima întâlnire cu Putin. Era clar că este un lider formal, dar în istoria Rusiei s-a întâmplat de multe ori că o persoană era adusă de undeva – la fel ca Hrușiov, și apoi se urca în capul tuturor. Și o astfel de speranță o aveau mulți în jurul Rusiei. 

Apropo, de câteva ori l-a discutat pe Putin. Dar acesta era stilul său și mulți lideri se înșelau. Apoi s-a lăudat că a fost la aniversarea lui Bush, că știe bine engleza, dreptul, cunoaște multe despre reformele noastre și discuta despre asta înflăcărat. A fost o întâlnire pozitivă. Și a spus să ne mai întâlnim peste câteva săptămâni la Soci ca să discutăm. 

După aceasta l-am sunat de două ori și în ambele cazuri a răspuns Putin. Și prima dată m-a întrebat de ce îl sun pe Medvedev pentru că am treburi cu el. Iar Medvedev deja e președinte. A doua oară când l-am sunat, deja erau introduse trupele militare, drona era distrusă, a fost o altercație în Kodori, ai noștri l-au omorât pe un colonel de-al lor pe teritoriul controlat de noi. O situație dificilă. Koneakin a declarat că va fi război, Baluevckii a declarat în stafful NATO că va fi război, la Bruxelles, peste tot era cuvântul „război”. Iar cu noi nu vroiau să discute. 

În această situație, când l-am sunat a doua oară, eu l-am întrebat dacă a văzut declarația Uniunii Europene. El a spus cu un ton de batjocură „da, proastă declarație”. „Ați văzut declarația APCE?”, el răspunde „Da, Rusia a fost judecată încât nici nu știu”. „Și declarația americanilor ați văzut-o? A lui Bush?”, el „Da, aveau un ton grav, așa au mai judecat Rusia”.

- Toate astea cu ironie?

Da, cu ironie. Zice „Da, atâtea hârtii”. Eu îi zic, da, hârtii, dar de la persoane serioase. El a spus „Iată toate aceste hârtii le sucești și ți le bagi într-un loc”. Nu voi repeta acest cuvânt, este foarte dur. Am înmărmurit. A precizat încă o dată adresa. Nu mi-am permis niciodată cu el nu că așa cuvinte, dar nici vocea s-o ridic. Iată în așa ton a fost discuția. Eu am rămas tablou și am pus receptorul.

A doua zi l-am sunat pe Bush și am întrebat dacă nu cunoaște unde am fost sfătuit să trimit toate aceste hârtii. El îmi răspunde „Știu, știu totul”. Azi se spune că americanii îi ascultă pe toți, atunci tot îi ascultau pe toți. 

Referitor la Medvedev, el se ascunde de noi. I-am trimis scrisori, l-am sunat, dar de fiecare dată a răspuns Putin. 

- Dar el a spus că totul a fost invers.

Când sunați pe cineva și răspunde mama sau tata.

- Dar el a spus că aștepta sunetul dumneavoastră.

Pe urmă, la Astana, la 6 iulie, era concomitent aniversarea lui Nazarbaev și aniversarea orașului. Am venit, era un banchet mare, am vizitat obiecte noi, unde eu alergam după Medvedev, iar Medvedev fugea de mine. Apropo, cândva el a zis de mine că eu sunt atât de lipicios. E adevărat, eu am alergat din urma lui și el se ascundea de mine. Ca după iubită. E o comparație rea, eu alergam după el cu treabă.

A fost banchet mare. Șefii statelor CSI se interesau de Medvedev, el era pentru prima dată. Știam că va pleca de la banchet și va fugi. Așa că m-am întors spre Nazarbaev, care e foarte binevoitor față de noi, ne-a ajutat ca țările Orientului Mijlociu și țările CSI să nu recunoască ocupația. Și îi zic: „Nursultan Abișevici, am auzit că aici sunt cluburi și discoteci faine. Nu vom merge?”. Mă gândeam la o atmosferă neformală. Atunci Medvedev m-a susținut „Desigur, să mergem la discotecă”. Dar el formal este noul Ţar al Rusiei şi nu putea fi refuzat. Este un club de noapte în Astana „Monaco”, am mers încolo. Medvedev dansa pe ringul de dans. Toți liderii orientului Mijlociu îl priveau cu ochi mășcați. Pe Putin dansând nu l-au văzut niciodată. Imperatorul marii Rusii și dansează, nu au văzut așa ceva niciodată. Apropo, apoi câteva dansuri au fost arătate la TV. 

- Dansul lui Medvedev.

Eu tot am ieșit pe ringul de dans și la un moment l-am luat pe Medvedev și l-am dus într-o parte. L-am luat de mână și îi spun: „Dmitrii Anatolievici, doar ne-am înțeles. Am avut așa o discuție plăcută. Ați spus că ne vom întâlni la Soci. Atâta timp așteptăm. Sunăm, dar răspunde Putin. Dar sunt probleme. Haideți să discutăm acum”. El îmi răspunde „Mihail, îmi place de tine, pentru că suntem de aceeași vârstă, avem aceleași studii, ne place aceeași muzică, multe lucruri le privim la fel, dar asta nu contează. La Moscova sunt alte reguli de joc și nu eu le dictez”, Eu îi spun „Hai să ne întâlnim și să discutăm, mai rău decât acum nu poate fi. În fiecare zi sunt provocări, focuri de armă, se introduce armament. Mai rău nu poate fi”. În acel moment m-a privit atent și mi-a spus „Aici te înșeli amarnic. Vei vedea, curând va fi mult, mult, mult mai rău”. Probabil și-a dat seama că a spus ceva în plus și a fugit.