S-a stins din viaţă actorul român, Nae Lăzărescu
Actorul român Nae Lăzărescu a murit, astăzi dimineaţă, la vârsta de 72 de ani. Trupul neînsufleţit al actorului va fi depus, vineri la prânz, la Teatrul de Revistă “Constantin Tănase.

Nae Lăzărescu spunea în iulie că s-ar putea să fie nevoit să ia o pauză de la actorie, din cauza unor probleme de sănătate. Actorul nu a menţionat de ce anume suferă. Colegii acestuia spuneau că avea probleme la ficat, pentru care urmează un tratament foarte puternic. A fost internat și se retrăsese de pe scenă în urma problemelor de sănătate, informează mass-media din România.
Nae Lăzărescu s-a născut pe 8 septembrie 1941 și a fost unul dintre cei mai mari actori de comedie ai României. Nae Lăzărescu a jucat în filme precum: Grăbește-te încet (1981), Șantaj (1981), Baloane de curcubeu (1982), Viraj periculos (1983) – lăutarul Jean, Căsătorie cu repetiție (1985).


