RM, condamnată la CEDO în cazul unui fost angajat al Serviciului Vamal

Cazul lui Ion Ghirea își trage rădăcinile încă din 1999, când acesta, pe atunci angajat al Serviciului Vamal, a fost acuzat de corupere pasivă.

La 7 decembrie 1999, domiciliul său a fost percheziţionat. Potrivit lui Ghirea, după percheziţie au dispărut mai multe bunuri din locuinţa sa.

La 22 decembrie 2000, judecătoria Ciocana l-a achitat pe reclamant, iar Procuratura a înaintat apel. La 19 septembrie 2001, Tribunalul Chişinău a respins apelul, cu mențirea sentinţei de achitare.

La 25 septembrie Procuratura a înaintat recurs. La 13 decembrie 2001, Curtea de Apel a admis recursul și a dispus trimiterea cauzei la rejudecare în instanţa de fond.

La 27 iunie 2003, Ion Ghirea a fost achitat din nou de către Judecătoria Ciocana.

La 14 iulie 2003, Procuratura Ciocana a informat instanţa că procurorul care instrumentează cauza respectivă se află în concediu de la 14 iulie până la 26 august 2003 şi a solicitat amânarea examinării cauzei până la revenirea acestuia. La 17 iulie 2003, grefiera Judecătoriei Ciocana a informat Procuratura Ciocana de existenţa sentinţei motivate de achitare.

La 26 august 2003, Procuratura a formulat un apel împotriva sentinţei din 27 iunie 2003.

La 4 noiembrie 2003, Curtea de Apel Chişinău a respins apelul ca tardiv. Puțin mai târziu, la 31 decembrie 2003, Procuratura a înaintat recurs împotriva deciziei instanţei de apel.

La 4 februarie 2004, Curtea Supremă de Justiţie a examinat admisibilitatea recursului, iar peste câteva săptămâni a întors cauza la rejudecare în Curtea de Apel Chişinău.

La 20 mai 2004, Curtea de Apel a admis apelul procurorului ca fiind depus în termen şi l-a condamnat pe reclamant. La rândul său, acesta a atacat decizia cu recurs în anulare, susţinând că apelul a fost depus tardiv. La 3 noiembrie 2004, Curtea Supremă de Justiţie a respins recursul.

În continuarea, Ion Ghirea a mers la CEDO, unde s-a plâns de durata procedurilor penale iniţiate împotriva sa și de echitatea procedurilor. Ghirea s-a mai plâns și de faptul că instanţele naţionale nu au efectuat o analiză obiectivă şi în ansamblu al tuturor dovezilor prezentate, iar procuratura nu şi-a respectat obligaţia legală de a examina probele în susţinerea vinovăției/nevinovăţiei sale.

În rezultat, CEDO a constatat violarea Articolului 6 § 1 din Convenţie, menționând că legea procesual penală stabilea un termen pentru depunerea apelului de 15 zile de la comunicarea în scris părților despre redactarea sentinței.

„Este incontestabil că perioada de 15 zile a început la 17 iulie 2003, atunci când judecătoria Ciocana a informat despre faptul că sentința este motivată. În lipsa apelului în termenul stabilit, hotărârea din 27 iunie 2003 în favoarea reclamantului a devenit definitivă la data de 1 august 2003. Procurorul a înaintat apel la 26 august 2003. Instanța națională a considerat că termenul de 15 zile a fost suspendat în favoarea statului, deoarece procurorul responsabil de caz a fost în concediu. Instanța a anulat decizia instanţei de apel şi a trimis cazul spre reexaminare. Curtea de Apel Chişinău a acceptat argumentele Curţii Supreme de Justiţie, pentru a admite recursul procurorului, a anulat sentinţa de achitare şi l-a condamnat pe reclamant”, se spune în decizia CEDO.

Or, Curtea Europeană a decis că Ion Ghirea a fost dezavantajat față de acuzare, care putea extinde termenul legal de prescripţie şi revizuire a hotărârii judecătoreşti definitive, de asemenea şi în favoarea reclamantului. Potrivit CEDO, suspendarea termenului de prescripţie, pe motiv că procurorul care a condus acest caz a fost în concediu, nu poate fi acceptat ca fiind compatibil cu principiul egalităţii armelor.

În continuare, Curtea a considerat că interpretarea dată de instanţele judecătoreşti naționale a avut un efect incompatibil cu principiul securităţii juridice și că interpretarea instanţelor judecătoreşti a permis statului, reprezentat de către procuror, să apeleze în pofida expirării termenului de prescripţie.

„Instanţele au admis recursul acuzării şi l-au condamnat pe reclamant, astfel modificând o situaţie juridică care a devenit definitivă. Redeschiderea procedurii, care a avut ca efect anularea unei hotărâri definitive în favoarea reclamantului a încălcat principiul securităţii juridice”, se spune în hotărârea Curții Europene.

În ceea ce privește capătul din cerere privind durata procedurilor naționale, CEDO a considerat că în această parte cererea este prematură şi trebuie să fie respinsă pentru neepuizarea căilor de recurs interne.

Reclamantul Ion Ghirea a solicitat 30 000 de euro cu titlu de prejudiciu moral și 2 000 de euro cu titlu de costuri și cheltuieli, iar CEDO a acordat reclamantului 3 600 de euro cu titlu de prejudiciu moral și 1 000 de euro cu titlu de costuri și cheltuieli.