Restaurant riscă să rămână fără mobilă din cauza datoriilor
Un restaurant din capitală riscă să rămână fără mobilă pentru o datorie de 28 de mii de lei. Un executor judecătoresc a pus astăzi sechestru pe mobilierul localului, precum şi pe câteva animale împăiate.
Şi asta pentru că, timp de de doi ani, patronul nu a mai achitat apa consumată. Este doar unul dintre cei 65 de agenţi economici pentru care au fost deja eliberate titluri executorii de sechestrare a bunurilor.
Executorul judecătoresc, împreună cu juriştii de la „Apă-Canal”, s-au deplasat la localul din sectorul Botanica, întrucât acesta a acumulat vreme de doi ani cea mai mare datorie.
Nu este clar cum a activat restaurantul timp de o lună fără apă. Angajaţii localului au refuzat să răspundă la întrebări. În afară de mese şi scaune, executorul judecătoresc a pus sechestru şi pe lustrele impunătoare din restaurant, dar şi pe două capete de animale împăiate, bunuri ce în viziunea lor costă, nici mai mult nici mai puţin, 28 de mii de lei, adică echivalentul datoriei moştenite.
Dacă vrea să-şi păstreze aceste bunuri, datornicul trebuie să achite factura în termen de zece zile. În prezent, la Apă-canal Chişinău are aproape 300 de titluri executorii, prin care obligă datornicii să achite restanţele evaluate la 15 milioane de lei.


