Republica Moldova a mai pierdut un dosar la CEDO

Reclamanţii s-au plâns de violarea articolului 2 din CEDO (dreptul la viaţă), invocând că decesul lui Leonid Ghimp a rezultat ca şi consecință a relelor-tratamente la care a fost supus acesta în Comisariatul de Poliţie din sectorul Ciocana şi că investigaţia circumstanțelor decesului acestuia a fost ineficientă.

Leonid Ghimp a decedat la două zile după ce a fost eliberat din Comisariatul de poliţie, unde a fost reţinut, şi ar fi fost bătut de trei ofiţeri de poliţie. Cazul a avut loc în decembrie 2005. Examinarea acestuia şi reexaminarea în diferite instanţe, atac în instanţă a deciziilor de către procurori şi avocaţii acuzaţilor, a durat până în 28 februarie 2011 când Curtea de Apel Chişinău a admis apelurile ofiţerilor, a casat sentinţa judecătoriei Ciocana din 9 iulie 2007 prin care ofiţerii au fost condamnaţi la 5 şi 6 ani de închisoare şi a achitat ofiţerii pe toate capetele de acuzaţie. Curtea de Apel a atribuit în motivarea sa o greutate esenţială raportului de expertiză din 1 noiembrie 2010, care diferea de cel din 2005.

Curtea a constatat, în unanimitate, violarea art. 2 CEDO, atât sub aspect material, cât și sub aspect procedural. Curtea a observat că L. Ghimp aparent a suferit leziuni și a decedat după ce s-a aflat în custodie timp de o noapte în Comisariatul de Poliţie din sectorul Ciocana. Instanțele naționale au acceptat fără nici o rezervă concluzia medicală prezentată de apărare, potrivit căreia leziunile fatale au fost cauzate lui L. Ghimp înainte de detenția acestuia între 06.35 la 09 decembrie și 06.35 la 10 decembrie 2005. Curtea a considerat drept frapant faptul că instanțele nu au întrebat medicii în ce mod concluzia acestora poate fi reconciliată cu declarațiile martorilor și nu au încercat să clarifice dacă, chiar şi teoretic este posibil ca o persoană ce suferă de o astfel de ruptură intestinală ar putea avea comportamentul pe care l-a avut L. Ghimp la 10 decembrie 2005, fără a manifesta careva semne de boală.

Aceasta nu a fost unica chestiune la care instanțele naționale nu au încercat să găsească un răspuns. Curtea a arătat şi asupra faptului că medicul I.C. şi-a schimbat poziția. Mai mult ca atât, judecătorii care au acceptat noua opinie a lui I.C. nu au considerat necesar să explice de ce au preferat noua opinie în raport cu autopsia și concluzia comisiei medicale, care au examinat corpul victimei.

Curtea a mai notat că declarațiile ofițerilor de poliție erau incoerente și uneori neplauzibile. În particular, ei toți şi-au schimbat declarațiile în ceea ce privește modul în care a ajuns L. Ghimp la comisariat. 

Urmare a examinării meticuloase a materialelor cauzei, Curtea a considerat că modul în care instanțele naționale au evaluat circumstanțele cauzei ar crea unui observator independent impresia că nu a avut loc o încercare veritabilă de a elucida circumstanțele cauzei și a descoperi adevărul. Mai mult ca atât, Curtea nu a fost convinsă că prezenta cauză a fost de o complexitate care ar impune o perioadă de timp atât semnificativă. Astfel Curtea a concluzionat că autoritățile au eșuat să efectueze o investigație efectivă a circumstanțelor decesului lui L.Ghimp. Adițional, ea a considerat că există suficiente dovezi care permit a concluziona în afara oricărui dubiu că L. Ghimp a decedat în rezultatul leziunilor cauzate pe durata aflării în custodia poliției. Astfel, a fost angajată responsabilitatea statului.