Regia Transport Electric va procura 50 de troleibuze noi
Întreprinderea Municipală "Regia Transport Electric" va procura, în 2013, 50 de troleibuze noi. În acest scop, potrivit directorului RTEC, Gheorghe Morgoci, din bugetul municipal vor fi alocate circa 100 de milioane de lei, relatează NOI.md.

Din acești bani va fi procurat și un troleibuz de ultimă generație, care nu face zgomot și este dotat cu climatizator. Prețul de piaţă a unei unităţi este de 220 de mii de euro, însă compania din Belarus îl vinde municipalității cu pînă la 150 de mii de euro (cca 2,4 mil.lei).
Se preconizează că troleibuzele noi vor fi aduse la Chişinău în tranşe, începînd cu februarie 2013. „Lunar, vom aduce cîte 5 - 6 troleibuze, astfel în cît pînă la sfîrșitul lui 2013 să ajungă toate”, a precizat Morgoci.
La moment, în posesia RTEC se află 107 troleibuze noi, iar pe rute sunt puse şi 150 de troleibuze uzate, care necesită a fi schimbate.
„Chiar dacă aducem și celelalte 50 de troleibuze, rămîn de schimbat încă 100. Intenționăm, pînă în 2014, să le schimbăm pe toate”, a mai spus Gheorghe Morgoci.


