Ссылка скопирована
Recomandările specialiștilor pe timp de caniculă
Meteorologii au emis atenţionări de temperaturi ridicate pentru o mare parte a teritoriului ţării. În această perioadă, cetăţenii sunt atenționați să fie prudenţi la utilizarea focului deschis pentru a evita incendiile de vegetație.

Atenţie maximă celor care merg la picnicuri. E necesară monitorizarea focurilor de tabără şi stingerea acestora la plecare, pentru a nu permite extinderea focului pe arii extinse. Este strict interzis fumatul şi aprinderea rugurilor în apropierea spaţiilor forestiere.
Temperaturile ridicate îi determină pe mulţi să meargă la bazinele acvatice pentru a se scălda. Este foarte important să se ţină cont de regulile de comportament în apă, pentru a preveni cazurile de înec.


