Ссылка скопирована
Recean: "Salariul unui polițist poate ajunge până la 11 mii de lei"
În anul 2014, salariile polițiștilor urmează să fie majorate cu circa 30 la sută la salariul de bază.

Declarații în acest sens au fost făcute de către ministrul Afacerilor de Interne, Dorin Recean, după ședința Cabinetului de miniștri, notează UNIMEDIA.
Potrivit sursei, actualmente, salariul minim al unui polițist este de circa 3200 de lei și poate ajunge până la 11 mii de lei.
„Acum negociem cu Ministerul Finanţelor şi cu Guvernul în general pentru creşterea salariilor poliţiştilor. Asta înseamnă între 500 şi 1.500 de lei persoană, per lună. Atât Ministerul Finanțelor, cât și Guvernul încearcă să identifice sursele necesare", a declarat Recean.


