Reacţia Serviciului Vamal la percheziţiile CNA
Serviciul Vamal s-a autosesizat pe faptul perchezițiilor operate de către ofițerii CNA și procurorii anticorupție la postul vamal Chișinău 1 (PVI Industrială), fiind dispusă inițierea unei investigații de serviciu.

Serviciul Vamal menţionează că își exprimă disponibilitatea acordării suportului necesar organelor de anchetă pentru elucidarea tuturor circumstanțelor producerii ilegalităților invocate.
Totodată, a fost relansat apelul în adresa societății de a sesiza autoritatea vamală despre eventualele abuzuri admise de către colaboratorii vamali prin intermediul Centrului Unic de Apel, la numărul de telefon (+373 22) 574-111.
Amintim că, CNA şi procurorii anticorupţie investighează mai multe cazuri de corupere pasivă, comise cu implicarea unor brokeri vamali, angajaţi ai Postului vamal intern nr. 3 Industrială din cadrul Biroului vamal Chişinău şi agenţi economici.
Este vorba despre o schemă ilicită de percepere sistematică de la reprezentanţii agenţilor economici, ce vămuiesc marfa plasată în regim de import la PVI Industrială, a mijloacelor financiare sub formă de taxă de protecţie pentru urgentarea procedurilor vamale, neefectuarea verificării fizice a mărfurilor importate şi/sau pentru atribuirea unor poziţii tarifare eronate la clasificarea mărfurilor declarate, favorabile importatorilor.


