theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована
28 Сентября 2017, 16:56
719
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована

Rămânem cu stațiile de așteptare distruse? Firma care amenajează stațiile este în faliment. Primaria nu poate face nimic

Mai mult de jumătate din stațiile de așteptare din Capitală sunt distruse, iar cel mai grav este că așa și vor rămâne. Firma care s-a angajat să le amenajeze spune că este în faliment, iar primăria nu le poate repara pentru că, potrivit contractului, stațiile au devenit proprietate privată.

Mai mult de jumătate din stațiile de așteptare din Capitală sunt distruse.
Mai mult de jumătate din stațiile de așteptare din Capitală sunt distruse.

Fără acoperiș, scaune sau pereți exteriori așa arată majoritatea stațiilor din oraș. Cei care așteaptă nu au pe ce se aseza, iar când plouă nu au unde se adaposti, scrie protv.md.

“Nu avem unde sta, este o stație deteriorată.”

“Graficul nu este corect și este foarte departe de oamenii unde stau.”

“Scaunele sunt deteriorate, mai curat s-ar cere.”

Locuitorii Capitalei cred că nu doar oamenii care vandalizeaza stațiile ar fi de vină, dar și autoritățile care nu le găsesc ac de cojoc.

“Ne pare foarte rău că an de an le repară și nu stiu ce se întâmplă că ne pomenim cu stațiile deteriorate.

“Este și din cauza iresponsabilității si neglijenții cetățenilor, inclusiv autorităților, care ar trebui să asigure o stare cât de cât decentă a acestor stații.”

Socialiștii au cerut primariei să rezilieze contractul pe cale amiabilă pentru a nu plăti prejudiciul de câteva milioane de lei, firmei care le gestionează. La rândul său, autoritățile locale spun că în acest caz primaria ar fi obligată să întoarcă companiei toate investițiile.

Victor POLEACOV, CONSILIER PSRM: “Suntem în situația în care Epamedia nu repară stațiile, dar în continuare se folosește de toate cauzele contractuale. Plasează publicitate și are venit din aceasta.”

De cealaltă parte șeful Direcției Locativ Comunale, Petru Gontea spune că ar fi o ilegalitate dacă primaria s-ar implica și ar repara din banii publici stațiile private, chiar dacă pentru asta au fost alocate 2 milioane de lei din bugetul local pentru 2017. Unica soluție la moment ar fi ca firma să transmită în gestiunea primariei cel puțin 100 de stații de la periferia orașului, care sunt cel mai des vandalizate.

Petru GONTEA, ŞEF DIRECȚIA LOCATIV COMUNALĂ, CHIŞINĂU: “Petrec reparații la unele stații. Lucrează acolo unde au comenzi pentru publicitate, ei câștigă în baza instalării publicității la stații.”

Directorul firmei, care a luat în gestiune mai toate stațiile din oraș se plânge că a ajuns în pragul falimentului din cauza că pe unele trebuie să le repare și de trei ori pe săptămână, iar cheltuielile se ridică la peste 150 de mii pentru o unitate.

Ion POPA, DIRECTORUL COMPANIEI: “Eu cred că noi o să găsim un numitor comun cu primaria. Noi o să ne permitem să reparăm o stație pe parcursul unui an, iar în cazul în care se vandalizează de două, trei ori pe săptamână chiar suntem în imposibilitate.”

Potrivit Directiei Locativ Comunale din cele peste 300 de stații din Capitală, 120 au nevoie de reparație urgentă. Deocamdată o soluție nu a fost găsită, urmează ca funcționarii din primarie și șeful în gestiunea cărora se află stațiile să găsească un punct comun.

Источник
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована