R. Moldova, printre „lideri” în topul țărilor care nu execută deciziile CEDO
Neexecutarea hotărârilor CEDO reprezintă o problemă acută pentru Înalta Curte de la Strasbourg, observă Nils Muižnieks, Comisarul pentru Drepturile Omului din cadrul Consiliului Europei.

Într-un articol publicat pe site-ul instituției, Muižnieks observă că cele mai grave probleme legate de executarea hotărârilor CEDO se atestă în Rusia, R. Moldova și Ucraina, unde executarea unei hotărâri a Curții Europene pentru Drepturile Omului durează zece, opt și, respectiv, șapte ani, față de media de patru ani pentru restul statelor care au ratificat Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Autorul articolului informează că deși Raportul anual al Comitetului de Miniștri cu privire la executarea hotărârilor Curții atestă un nou record de cazuri închise în 2015, se constată o creștere considerabilă și a numărului de cazuri aflate pe rol de mai mult de cinci ani. În anul 2011, aceste cazuri au reprezentat 20% din numărul total de hotărâri CEDO transmise spre executare, iar până la sfârșitul anului 2015, această cifră a crescut până la 55%.
În total, susține Comisarul european pentru Drepturile Omului, în prezent există peste 11 mii de hotărâri ale CEDO în așteptare pentru a fi executate de către statele condamnate, iar numărul de cazuri „lider”, care nu au fost puse în aplicare timp de mai mult de zece ani, este în continuă creștere.