Publicitatea în cinematografe ar putea fi interzisă. Filat are rezerve
Difuzarea publicităţii în cinematografe înainte şi după demonstrarea filmului ar putea fi interzisă. Guvernul a avizat pozitiv un proiect de lege în acest sens, propus de către un grup de deputați liberali.

Autorii inițiativei spun că astfel consumatorii vor fi scutiţi de expunerea îndelungată la reclame rulate înainte de film. Proiectul prevede sancţionarea agenţilor economici cu amenzi de la 50 la 300 de unităţi convenţionale.
Proiectul a fost criticat de premierul Vlad Filat. „Aici nu e vorba doar de Șelin. Mai sunt investitori. Problema e că atunci când privești televizorul nu plătești și pentru publicitate”, a spus Filat.
„În acest caz poți pleca de lângă televizor, dar la cinematograf oamenii sunt impuși să se uite la publicitate. Problema la noi este că oamenii când intră în cinematograf nu știu ce îi așteaptă”, a explicat ministrul Culturii, Boris Foșca.
„Problema e mult mai mare de ceea ce avem în cinema. Avem monopol, nu avem condiții adecvate. Trebuie să ne gândim cum să facem să avem concurență. Să ducem la bun sfârșit ce am început. Cei care merg la cinema trebuie să poată privi și filme în limba de stat”, a conchis Filat.


