Protestul împotriva schimbării sistemului electoral a suferit eșec total
„Mega-protestul” pe care l-au tot anunțat în ultimele luni liderii Platformei DA și PAS-ului împotriva modificăprii sistemului electoral a suferit un fiasco total.
Nici măcar implicarea activă a câtorva ONG-uri afiliate care a mobilizat lumea la protest nu le-a salvat pe cele patru partide care au chemat oamenii în stradă. Doar aproximativ 100 de persoane, dintre care marea majoritate activiști de partid și reprezentanți ai câtorva organizații neguvernamentale, au participat la manifestația de duminică.
![]()
De fapt, numărul participanților este probabil mai mic decât numărul membrilor consiliilor politice ale celor patru partide. Cu toate acestea, în stilul grandoman al șefului său, vicepreședintele partidului lui Usatîi, Ilian Cașu, l-a prezentat ca o reușită strălucită și o „voce consolidată a societății”.
![]()
Probabil înțelegând că protestul lor nu va fi susținut de cetățeni, politicienii de la cele patru partide s-au ascuns după societatea civilă așa-numită independentă. Or, oficial, unul din inițiatorii manifestației a fost Arcadie Barbăroșie, directorul IPP, care se declară drept un expert in
![]()
dependent, dar este soțul Danielei Barbăroșie, unul din liderii PAS.
„Este vorba despre poziția consolidată a societății moldovenești, o continuare a rezistenței societății moldovenești. Este un mesaj cât se poate de tranșant”, declara Cașu, în timp ce aplauzele participanților abia dacă se auzeau la câțiva metru distanță.
Se pare că acesta este răspunsul societății pentru opoziția extraparlamentară față de schimbarea sistemului electoral. Aproape 80% din populația s-a săturat de organizarea alegerilor parlamentare pe liste de partid unde ajung oameni necunoscuți sau corupți, listelșe fiind întocmite după bunul plac al liderilor și în funcție de banii pe care îi plătește fiecare. Votul de vineri din Parlament a arătat că peste 70% dintre aleșii poporului sunt de aceeași părere. Iar prezența extrem de redusă la acțiune demonstrează că marea majoritate a populației aprobă proiectul votat de Parlament.


