Protest la Guvern; Ex-agenții SIS își cer casele
Mai mulți foşti ofiţeri ai Serviciului de Informaţii şi Securitate au protestat astăzi în faţa Guvernului.
Aceștia susțin că în 2008 au investit zeci de mii de euro în construcţia unor apartamente, dar au rămas și fără bani, şi fără case. Mulți dintre ei spun că au luat credite de la bancă și s-au înglodat în datorii, iar acum nu au unde locui.
De vină ar fi atât compania de construcţie, cât şi fostul şef al SIS-ului, comunistul Artur Reşetnicov.
Directorul firmei de construcţie, Ivan Taimalî, nu a fost de găsit. În schimb, fostul director SIS, Artur Reşetnicov dă vina pe cei care l-au succedat la conducerea instituţiei.
„Întrebările trebuie să le adreseze celor care au venit din septembrie 2009 în fruntea Serviciului de Informație, pentru că ei se fac de vină că au compromis acest proiect”, a declarat Reșetnicov, pentru Jurnal TV.
Reprezentanţii Guvernului le-au promis oamenilor că vor examina situaţia şi le vor oferi un răspuns mâine.


