(Video) Protest la Ambasada Rusiei: „Kuzmin idi domoi!”
O nouă acţiune de protest a avut loc astăzi, 9 ianuarie în faţa Ambasadei Rusiei împotriva prezenţei militarilor ruşi pe teritoriul Republicii Moldova. Manifestarea a început cu un minut de reculegere în memoria lui Vadim Pisari. Protestatarii susţin că tînărul implicat în incidentul din 1 ianuarie ar fi supravieţuit dacă ar fi avut o rană uşoară. „Kuzmin idi domoi! 200 ani de ocupaţie sunt prea mult. Moldova are nevoie de linişte. Ne-aţi dat eliberatori, pacificatori, ambasadori agramaţi, acum ...
O nouă acţiune de protest a avut loc astăzi, 9 ianuarie în faţa Ambasadei Rusiei împotriva prezenţei militarilor ruşi pe teritoriul Republicii Moldova. Manifestarea a început cu un minut de reculegere în memoria lui Vadim Pisari.
Protestatarii susţin că tînărul implicat în incidentul din 1 ianuarie ar fi supravieţuit dacă ar fi avut o rană uşoară.
„Kuzmin idi domoi! 200 ani de ocupaţie sunt prea mult. Moldova are nevoie de linişte. Ne-aţi dat eliberatori, pacificatori, ambasadori agramaţi, acum vă rugăm să-i luaţi acasă pentru că sunt expiraţi”. Astfel, participanţii la protest în frunte cu Ghenadie Brega au cerut eliminarea barierilor de control de pe Nistru, retragerea armatei ruse, declararea ambasadorului rus Valeri Kuzmin- Persoana non grata, şi expulzarea acestuia de pe teritoriul Republicii Moldova.
Ghenadie Brega, organizatorul acţiunii, consideră că ancheta ce ţine de cazul lui Vadim Pisari este stagnată. „Avem suspiciunea că autorităţile noastre nici măcar nu au cerut autorităţilor ruse să povestească ce s-a întîmplat. Nu mai ştim unde este maşina celui care a tras în tînăr, cine a făcut expertiza medico-legală. Considerăm acest incident un abuz, mai ales că au fost utilizate arme”, a ținut să menționeze organizatorul protestului.
Portalul POINT.md reaminteşte că la 1 ianuarie 2012 un cetăţean al R.Moldova în vîrstă de 18 ani a fost rănit mortal de către un pacificator rus. Valeri Kuzmin a declarat că tînărul nu deţinea permis de conducere iar mașina era furată, prin acestea a stîrnit nemulțumirea cetățenilor. Pe de altă parte, Ministrul Afacerilor Interne a dezminţit declaraţia ambasadorului rus.


