Procurorii, felicitaţi şi anul acesta de Anatol Mătăsaru
Controversatul Anatol Mătăsaru a venit și anul acesta, de Ziua Procurorului, să îi felicite pe angajații Procuraturii Generale. Acesta le-a adus în dar un falus. Este ceea ce merită toți procurorii, susține Mătăsaru.
Anatol Mătăsaru a amplasat chiar în fața sediului Procuraturii Generale un monument în forma unui falus, cu portretul președintelui Parlamentului, Marian Lupu.
Omul spune că a i-a luat câteva luni să confecționeze acest monument, care l-a costat câteva mii de lei.
„Îi felicit pe procurorii onești. Dar pentru cei corupți am făcut acest protest special. Acest trandafir de doi metri reprezintă democrația din Republica Moldova, care și-a permis să-și apropie procuratura pentru pârghii, eficiență și așa mai departe, după cum a spus și el. Indiferent unde se află acești procurori, lor li-i bine, li-i cald. În loc să-i apere pe cetățenii moldoveni, ei ascund crime”, a spus Mătăsaru.
Şi anul trecut, de ziua lor profesională, Anatol Mătăsaru le-a pregătit un cadou special procurorilor. În loc de şampanie şi flori, le-a adus excremente.


