Produse alimentare expirate, depistate în mai multe grădiniţe din capitală
Inspectorii Agenţiei pentru Protecţia Consumatorilor au descoperit la mai multe grădiniţe din capitală produse alimentare cu termenul de valabilitate expirat, nemarcate sau fără certificat de conformitate.

În cadrul acţiunilor de control, desfăşurate în perioada 30 octombrie - 02 noiembrie, au fost verificate 8 grădinițe din mun. Chișinău (sec. Botanica, sec. Rîșcani, Trușeni, Vatra, Sîngera, Codru, Durlești), dintre care 7 au prezentat abateri.
Potrivit inspectorilor, în frigiderele instituţiilor preşcolare au fost depistate produse de brînză cu utilizarea grăsimilor vegetale în loc de cașcaval 50 % grăsimi; produs din lapte în loc de lapte condensat; ulei nerafinat în loc de ulei rafinat; carne de pasăre fără termen de valabilitate; paste făinoase de calitate inferioară şi lipsa certificatelor sanitar – veterinare.
Mai mult ca atît, inspectorii au depistat că grădinițele nu respectau meniul de referință eliberat și aprobat de instituțiile avizate. Astfel, copii erau lipsiţi de fructe, legume, carne, pește şi ouă.
Pentru asigurarea trasabilității, Agenția pentru Protecția Consumatorilor va efectua controale de stat la companiile furnizoare de produse alimentare la grădinițele menționate și va emite sesizări instituțiilor vizate în acest context.


