Procuratura Generală își mută sediul. Unde vor activa procurorii
Procuratura Generală se mută în alt sediu. Odată cu ea, se mută și Consiliul Superior al Procurorilor, Procuratura pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale (oficiul central) şi Procuratura municipiului Chişinău (oficiul principal).

Instituțiile vor avea un sediu unic, pe bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt, nr. 73, acolo unde, în prezent, este Judecătoria Chișinău, sediul Centru. Personalul din Judecătorie urmează să se mute în clădirea de pe bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt, nr. 162 (sediul fostului Minister al Agricuturii și Idustriei Alimentare).
Potrivit Bizlaw, în sediul unic va activa un personal total de 338 de unităţi: procurori, consultanţi ai procurorului, inspectori, ofiţeri detaşaţi la procuratura specializată, specialişti, personal tehnic şi auxiliar. Un proiect de hotărâre, elaborat de Ministerul Justiției, a fost propus consultărilor publice.
Documentul propune transmiterea cu titlu gratuit, din gestiunea Direcţiei generale pentru administrarea clădirilor Guvernului Republicii Moldova în gestiunea Procuraturii Generale, bunurile imobile proprietate publică a statului, după cum urmează: construcţia cu suprafaţa la sol de 3.398,9 m2 și teren aferent cu suprafaţa de 0,8456 m2, amplasate în municipiul Chişinău, bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt, nr.73.
Potrivit proiectului, până în prezent în municipiul Chişinău nu a fost identificat un teren care ar corespunde necesităţilor pentru construcţia unei clădiri noi pentru Consiliul Superior al Procurorilor.
Cerinţele pentru un astfel de imobil sunt:
- suprafaţa de 800 – 1000 m2;
- amplasat preferabil în zona centrală a Chişinăului;
- finalizat fără degradări structurale;
- cu încăperi amenajate sau care pot fi amenajate în birouri/săli de şedinţă;
- holurile să asigure o bună deplasare a personalului în clădire;
- cu spații de parcare;
- dotat cu încălzire autonomă, sistem propriu de ventilare și condiţionare a aerului, reţea centrală de apă şi canalizare, gaz natural, cu garaj şi parcare, sistem anti- incendiar.
Ministerul Justiției susține că, având în vedere imposibilitatea identificării unui teren din proprietatea publică a statului corespunzător pentru construcţia preconizată a edificiului Consiliului Superior al Procurorilor şi faptul că imobilul de pe bulevardul Ştefan cel Mare şi Sfânt, nr.73 poate fi reconstruită şi replanificată pentru a întruni standardele necesare, se propune transmiterea acestui imobil în gestiunea Procuraturii Generale pentru demararea lucrărilor necesare.
Mai mult, în acelaşi edificiu deja este amplasată Procuratura pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale, fiind utilizate mijloace financiare publice pentru efectuarea lucrărilor de reparaţie şi amenajare a sediului.


