Probleme la SMURD: Nordul țării a rămas fără „băieții în roșu”
Au salvat mii de vieți omenești, au intervenit rapid și operativ în orice situație de risc, iar fiecare moldovean din nordul țării vedea în ei o nouă șansă la viață.
Este vorba despre medicii și paramedicii Serviciului Mobil de Urgenţă, Reanimare şi Descarcerare (SMURD) din municipiul Bălți, care pe parcursul a mai bine de trei ani, au luptat zilnic pentru viața celor aflați în pericol. De la mijlocul lunii iulie, mai exact, începând cu data de 13 iulie, SMURD-ul de la Bălți nu mai activează în vechiul regim, iar cetățenii se întreabă unde au dispărut „băieții în roșu”, scrie crimemoldova.com.
Medicii și paramedicii de pe cele două ambulanțe SMURD nu mai sunt încadrați în serviciu. Motivul principal ar fi faptul că ambulanța C1- Terapie intensivă mobilă (TIM) este antrenată în transportarea pacienților între spitale, transformându-se în AVIASAN. Astfel, în urma acestor modificări, medicii și asistenții de le TIM nu mai sunt încadrați în misiuni, iar la transportarea pacienților participă doar șoferul, un paramedic și medici de la spitale. Totodată, paramedicii de la ambulanța de tip B2- Echipajul de prim ajutor (EPA) nu mai primesc intervenții.
Ce se întâmplă cu SMURD-ul de la Bălți
Surse din cadrul Detașamentului Căutare - Salvare nr.2 din Bălți ne-au comunicat că intervenția ambulanței TIM poate dura câteva ore, iar medicul și asistentul stau o zi întreagă în unitate fără ca să poată interveni în situații de risc. Pe de altă parte, paramedicii din cadrul Serviciului Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale, cei care sunt încadrați în ambulanța B2, nu mai primesc intervenții.
„La Bălți, SMURD-ul, unicul loc din Moldova unde chiar activa, nu-și mai poate continua activitatea. Medicii și asistenții de pe ambulanța TIM au refuzat să mai lucreze în domeniu din cauza AVIASAN-ului. Aceștia rămân o zi întreagă fără ambulanță, iar raionul de intervenție rămâne fără mașina de reanimare, pentru că transportarea pacienților între spitale poate dura ore întregi. A doua ambulanță, EPA, încadrată doar cu paramedici, a rămas funcțională, dar după ce medicii de la TIM au refuzat să mai lucreze, paramedicii au fost „pedepsiți” de către medicii coordonatori de la ambulanță și nu mai primesc intervenții”, ne-a comunicat o altă sursă, solicitând anonimatul.

Totodată, potrivit informațiilor, SMURD nu se mai ocupă cu sarcina sa primordială. „Ambulanța C1, una extrem de dotată, printre puținele din Republica Moldova, stă degeaba în garaj sau se plimbă între spitale. Nu pentru asta Guvernul României a oferit atâția bani, nu pentru asta s-a implementat acest proiect grandios. Noi venim la muncă să salvăm vieți - Cine salvează o viață, salvează o lume întreagă”, a spus o altă sursă.
Unul dintre medicii, care activează pe ambulanța TIM a declarat că personalul medical își dorește foarte mult să participe la intervenții în continuare. „Problema nu-i că noi nu vrem să lucrăm la SMURD, problema e că noi nu avem cu ce lucra. Echipa noastră a fost transmisă numai la AVIASAN, iar pe noi ne-au repartizat la echipajul B2. Noi am lucrat cu ambulanța B2, aceasta nu este adaptată pentru intervenții unde pacienții sunt în stare gravă, cele pe care noi le deservim: accidente rutiere, stop cardio-respirator, etc. Ambulanța aceasta este mică și e foarte incomod când patru persoane lucrează în așa spațiu mic. Noi, medicii de la TIM, am refuzat să lucrăm pe B2. Această problemă nu am făcut-o noi, ea nu este problema noastră, este problema Direcției Situații Excepționale și a Serviciul de salvare. Acum, reiese că dacă este ambulanța, atunci noi lucrăm, nu este ambulanța, noi nu lucrăm, alte variante nu avem. Noi chiar nu putem să avem o activitate productivă în aceste condiții și doar cu echipajul B2”, a afirmat medicul pentru CrimeMoldova.
Conducerea SPCSE nu ar înțelege gravitatea problemei
O persoană cu o funcție de conducere din cadrul DCS 2, din Bălți, a declarat pentru CrimeMoldova că această problemă este una foarte gravă, iar conducerea Serviciului Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale pare să nu fie conștientă de gravitatea problemei.
”Acum intervenții nu avem. Doar cele legate de AVIASAN. Băieții parcurg zilnic sute de kilometrii, mașinile se defectează, personalul antrenat în astfel de misiuni este extrem de obosit. Întreg proiectul SMURD nu-i utilizat conform misiunii sale”, a informat sursa citată.
Alte surse din cadrul Serviciului Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale ar intenționa să se adreseze direct la secretarul de stat în Ministerul Afacerilor Interne, şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, cel care este „tatăl” serviciului SMURD în România și care a contribuit în cea mai mare măsură ca acest serviciu să fie activ și în Moldova.

„Lumea pleacă, pleacă cei mai buni. Pleacă oamenii în care s-a investit mult, cei care au fost instruiți în România, cei care au salvat sute de suflete, acum au simțit cum Serviciul le-a întors spatele”, a mai adăugat una dintre surse.
Serviciul Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale: „Nu este adevărat, serviciul activează”
Liliana Pușcașu, ofițerul de presă al Serviciului Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale, a declarat pentru CrimeMoldova că nu ar exista o astfel de problemă, iar SMURD-ul activează.
”Nu este adevărat, serviciul activează. În cadrul acestuia există 2 tipuri de autospeciale, este vorba de C1, care intervine în cadrul unor situații extrem de grave și B2 – din care fac parte paramedicii. Anterior era un pic altfel, modificările au fost făcute acum 2-3 săptămâni”, a spus Pușcașu.
Cum a ajuns SMURD în Republica Moldova
Serviciul Mobil de Urgenţă Reanimare şi Descarcerare s-a lansat în anul 1990, peste Prut, în România, iar grație unui proiect transfrontalier, în anul 2013, a ajuns și în țara noastră. Scopul SMURD este acordarea ajutorului de urgență, cu dotarea necesară, la locul unde se află un pacient în stare critică.

Astfel au fost inaugurate două centre SMURD, unul în sudul țării, la Cahul, și altul la nord, în Bălți. Echipajul SMURD de la Bălți are la activ cele mai multe intervenții, iar un grup de paramedici a fost antrenat la o serie de cursuri de calificare în domeniu, în România. Tot românii sunt cei care susțin economic proiectul și cei care au asigurat SMURD-ul moldovenesc cu tehnica și autovehiculele necesare.
Serviciul SMURD activează în baza Acordului de colaborare dintre RM și România și prevede o colaborare dintre cele două state în acest domeniu. Serviciul prevede atât intervenții transfrontaliere, cât și doar pe teritoriul Moldovei.
Încă de la lansarea SMURD, paramedicii și medicii din acest serviciu au devenit adevărați eroi. Oamenii, care aveau nevoie de ajutor, apelând la dispecerat, solicitau să intervină „băieții în roșu”. La fel, imaginea paramedicilor și cea a medicilor a fost mereu una imaculată, iar acești au fost protagoniștii a zeci de emisiuni și au primit zeci de diplome pentru calitatea serviciilor presate.

Precizăm că în prezent a început implementarea proiectului SMURD 2, care prevede construcția mai multor piste de aterizare pentru elicoptere, dar și crearea centrelor de instruire. Totodată, Liliana Pușcașu, ofițerul de presă al Serviciului Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale a menționat că ar putea fi deschise centre SMURD la Chișinău și Comrat.
Acest proiect ar fi estimat la circa 10 milioane de euro, bani oferiți de către statul român, și urmează să fie realizat până în anul 2020.


