Privelişte inedită pe rîul Nistru
Peste o sută de lebede se bălăcesc în apa care a rămas neînghețată din apropierea satului Cosăuți, raionul Soroca. Păsările se găsesc aici pe timpul iernii de mai bine de 5 ani, relatează postul SorTV.
Potrivit specialiștilor, păsările sunt lebede de iarnă. Acestea s-au oprit în preajma satului Cosăuți și înoată pe o porțiune mică de apă care a rămas neatinsă de gerul năprasnic.
Ca păsările să nu plece în altă parte în căutarea hranei, administrația raionului a decis să le hrănească. Și cum sunt o raritate dar și mai ales pentru a nu fi vânate, lebedele sunt păzite de grăniceri.
Potrivit grănicerilor, au existat câteva tentative de a vâna păsările, însă braconierilor nu le-a reușit și au fost reținuți. Pe râul Nistru pot fi văzute mai multe păsări, printre care și un stol de rațe sălbatice.
Lebedele vor rămâne în regiune până la finele lunii martie, când începe perioada de împerechere și ele pleacă către regiunile nordice.


