Primarul de Ceadîr-Lunga a fugit de la locul accidentului, pentru că se simțea rău
Primarul de Ceadîr-Lunga, George Ormanji, a pledat vinovat în accidentul în care a nimerit. Potrivit lui, el a fugit de la locul accidentului, pentru că se simțea rău. El l-a rugat pe prietenul său să sune la poliție, informează gagauzinfo.md.

"Am intrat în oraș, era ceață, vizibilitate redusă, conduceam cu o viteză de 40-50 km/oră. Într-o fracțiune de secundă s-a produs lovitura! M-am lovit în piept de volan, dar îmi făceam griji mai mari pentru prietenul meu, care era alături. Puteam să ne lovim mortal! Am fost în stare de șoc, mă simțeam rău, nu puteam respira", a spus Ormanji, citat de gagauzinfo.md.
Primarul însuși nu a suferit grav, scăpînd doar cu zgîrieturi minore și vînătăi. Dacă s-a aflat la volan în stare de ebrietate, organele de drept nu au putut stabili. În prezent, mașina se află în Ciadîr-Lunga pe teritoriul secției de poliție.
"George Ormanji a depășit viteza de siguranță, a pierdut controlul și a alunecat în șanț", a declarat comisarul de poliție din Ceadîr-Lunga, Nicolae Arnăut.
Amintim că, în noaptea de 16 octombrie, mașina de serviciu Skoda Octavia a primarului orașului Ceadîr-Lunga a nimerit într-un accident. Primarul, care conducea automobilul, a pierdut controlul volanului, mașina a derapat și a zburat într-un șanț, suportînd deteriorări grave.


