Primaria nu mai elibereaza autorizaţii pentru gherete
Primaria nu va mai elibera autorizaţii de funcţionare pentru gherete noi, amplasate sau reamplasate pe străzile oraşului.

Potrivit unei dispoziţii a primarului general Dorin Chirtoacă, se interzice preturilor de sector, dar şi Direcţiei generale arhitectură, urbanism şi relaţii funciare, coordonarea cererilor şi eliberarea schemelor pentru amplasarea / reamplasarea gheretelor, dar şi pentru reperfectarea pe o altă firmă a autorizaţiilor de funcţionare, în baza contractelor de vânzare-cumpărare a gheretelor.
În acelaşi timp, se interzice Direcţiei generale comerţ, alimentaţie publică şi prestări servicii reperfectarea pe o altă firmă a autorizaţiilor de funcţionare, în baza contractelor de vânzare-cumpărare a gheretelor.
Măsurile respective au fost luate având în vedere numărul mare de cereri privind reperfectarea autorizaţiilor de funcţionare în baza contractelor de vânzare-cumpărare a gheretelor.
Amintim că la începutul lunii mai 2012, printr-o dispoziţie a viceprimarului de Chişinău, Nistor Grozavu, s-a dispus că toate gheretele din municipiul Chişinău care nu funcţionează sau ale căror autorizaţii de funcţionare au expirat mai mult de jumătate de an, vor fi demontate şi evacuate.
Până acum, au foat evacuate, în mod forţat, 76 de chioşcuri care nu funcţionează, iar alte 7 gherete au fost evacuate de către proprietari acestora. În acelaşi timp, alte 25 de gherete care nu dispun de autorizaţie de funcţionare nu pot fi evacuate, pentru că sunt obiectul unor litiigii în instanţele de judecată.


