Primăria Chișinău caută bradul de Crăciun pentru PMAN. Grozavu: Avem trei variante identificate
Primăria Chișinău caută bradul care va fi instalat de sărbători în Piața Marii Adunări Naționale (PMAN). Potrivit viceprimarului Nistor Grozavu au fost indentificate deja trei variante.

„Au început căutările. Avem câteva propuneri deja, doar că problema este că spun că au 20 de metri, iar când te duci la fața locului are o înălțime mai mică. Vom încerca să ieșim din această situație. Avem trei variante identificate, toate din Chișinău”, a declarat Nistor Grozavu fără a numi suma care va fi cheltuită pentru cumpărarea bradului.
Totodată, primarul interimar, Silvia Radu, întrebată fiind ce părere are despre faptul că în centrul Capitalei va mai fi amenajat un brad de Guvern, a răspuns: „Voi vorbi cu domnul Grozavu și dumnealui îmi va explica de ce avem doi brazi. Cu câți mai mulți brazi de Crăciun, cu atât mai bine. Este o sărbătoare care nu trebuie politizată, pentru că este o bucurie pentru toți”.
Realitatea.md amintește că, anul acesta, Guvernul a venit cu inițiativa de a organiza activități dedicate sărbătorilor de iarnă în Chișinău, care se vor desfășura pe strada 31 August 1989. În același timp, Primăria Chișinău va avea propriul program de festivități, la fel ca și Guvernul, în PMAN.


