Prima oră a noului an şcolar va fi dedicată Doinei şi lui Ion Aldea-Teodorovici
Anul şcolar 2012-2013 va începe la 3 septembrie. În contextul declarării anului 2012 - Anul Doina şi Ion Aldea-Teodorovici, prima oră a noului an de studii va avea genericul "Doina şi Ion Aldea-Teodorovici - tribuni ai idealurilor naţionale".

Profesorii trebuie să manifeste creativitate şi să implice fiecare elev în discuţii, pentru a-şi exprima opinia cu referire la conceptele propuse.
În afară de conceptele-cheie, grila conţine şi variante de teme generale ale activităţii, pentru fiecare treaptă şcolară care, de asemenea, urmează a fi selectate, ajustate şi completate de către cadrele didactice.
Cei doi mari artişti, soţii Doina şi Ion Aldea-Teodorovici au decedat în urma unui accident rutier în apropierea localităţii Coşereni, România, în noaptea de 29 spre 30 octombrie 1992.


