Populaţia Republicii Moldova într-o uşoară scădere
Populaţia ţării a scăzut în anul 2013, după ce în 2012 s-a menţinut la nivelul anului precedent.

Biroul Naţional de Statistică a anunţat astăzi că în anul 2013 „evoluţia proceselor demografice se caracterizează prin scădere faţă de anul 2012 atât a natalităţii, cât şi a mortalităţii generale, la fel şi a valorii indicatorului de scădere naturală a populaţiei”.Rata de fertilitate a fost foarte scăzută (1,24 – 1,28 naşteri la o femeie), mai constată statisticienii.
Numărul populaţiei se cifra la sfârşitul anului trecut la un total de 3 milioane 557,6 mii de persoane, în scădere cu circa două mii faţă de anul precedent. Din totalul populaţiei 42,2 la sută reprezintă populaţia urbană, iar 57,8% – cea rurală.
În anul 2013 s-au născut 37 871 copii, comparativ cu 39 435 în anul 2012, iar numărul persoanelor decedate a fost de 38 060, faţă de 39 560.Structura pe vârste a populaţiei poartă amprenta caracteristică unui proces de îmbătrânire demografică, datorat în principal scăderii natalităţii din ultimii ani, care a determinat reducerea absolută şi relativă a populaţiei tinere. Comparativ cu 1 ianuarie 2000, se remarcă reducerea ponderii copiilor (de 0-14 ani) de la 23,8% la 16,0% (-297,0 mii persoane), şi creşterea ponderii celei vârstnice (de 65 ani şi peste), de la 9,4% la 10,0% (+15,4 mii persoane), mai constată BNS.


