Polițiști demiși, după incidentul din fața salonului KIA
Doi agenți de circulație și un expert superior criminalist au fost demiși după incidentul din fața salonului auto KIA. Ministrul de Interne, Alexei Roibu, a emis un ordin de eliberare din funcție a acestora.

Ofiţerii de poliţie au fost sancţionaţi disciplinar pentru necurmarea şi nedocumentarea contravenţiei, neacordarea ajutorului solicitat de către ofiţerul operativ de sector al Sectorului Poliţie Nr. 4 Botanica, căpitan de poliţie, Alexandru Ţentiu, pe 19 aprilie, cât şi pentru insultarea acestuia şi lipsă de etică poliţienească faţă de colegi şi societatea civilă.
Decizia respectivă a fost luată după încheierea anchetei de serviciu, iniţiate în baza unui raport de autosersizare, pe 24 aprilie.
Totodată, a fost stabilită identitatea celor 4 parsoane, care nu s-au supus cerinţelor legale ale ofiţerului Ţentiu.
În baza probelor acumulate, a fost pornită o cauză contravenţională conform articolelor 335-336 ale Codului contravenţional al RM – „Samavolnicia” şi „Nesubordonarea cu rea voinţă dispoziţiei sau cererii legimitme a colaboratorului organelor de ocrotire a normelor de drept,” ceea ce va permite sancţionarea persoanelor respective.
Imagini TVC21