Poliţia caută un violator din Criuleni. Și-a bătut joc de o bătrână de 74 de ani
Şi-a bătut joc de ea în propria locuinţă. După ce ar fi constrâns-o să întreţină relaţii sexuale cu el, ar fi ameninţat-o să nu scoată o vorbă.

Sunt momentele de groază prin care a trecut o bătrână de 74 de ani, din raionul Criuleni, care susţine că a fost violată de un necunoscut. Potrivit oamenilor legii, incidentul s-ar fi petrecut vineri noaptea, chiar în locuinţa femeii din localitatea Ciopleni, scrie canal3.md.
Imediat după incident, victima i-a povestit totul unei vecine, care a şi sunat la 902. La faţa locului s-au deplasat ofiţerii din cadrul inspectoratului de Poliţie Criuleni care au audiat partea vătămată.
În cele din urmă, cu greu, femeia şi-ar fi amintit câteva semnalmente ale atacator. Acesta ar avea vârsta cuprinsă între 30 şi 40 de ani. În urma investigaţiilor, oamenii legii au stabilit că agresorul ar fi pătruns în locuinţă, forţând lacătul de la uşă, cel mai probabil, în timp ce stăpâna casei dormea. Acum poliţiştii îl caută pe suspect. Dacă va fi identificat şi i se va demonstra vinovăţia, suspectul s-ar putea alege cu dosar penal pentru viol.


