Poliţia a intensificat verificările pe traseele naţionale
În contextul sărbătorilor de iarnă şi a zilelor de odihnă anunţate, inspectorii de patrulare au intensificat măsurile de profilaxie şi combatere a încălcărilor Regulamentului Circulaţiei Rutiere şi a tragediilor de pe traseu

În contextul sărbătorilor de iarnă şi a zilelor de odihnă anunţate, inspectorii de patrulare au intensificat măsurile de profilaxie şi combatere a încălcărilor Regulamentului Circulaţiei Rutiere şi a tragediilor de pe traseu.Astfel, în timpul operaţiunilor organizate de INP cu acest scop, pe întreg teritoriul ţării, au fost documentate 618 contravenţii ce ţin de nerespectarea regulilor de circulaţie rutieră.
În timpul operaţiunii “Pietonul” au fost întocmite 35 de procese verbale, atât şoferilor care nu au cedat trecerea pietonilor, cât şi pietonilor care au travesat strada în locuri interzise sau au creat situaţii de accident.
122 de conducători auto, iubitori de viteză pe traseu, au fost sancţionaţi în timpul operaţiunii “Viteza”, în dependenţă de km depăşiţi în afara vitezei admise pe respectiva porţiune de drum.
În această perioadă, de asemenea, a fost demarată şi operaţiunea “Nopţi albe”, pentru a nu admite producerea unor accidente în cazul în care şoferii au consumat alcool şi circulă imprudent. Astfel, în timpul verificărilor, au fost depistaţi 10 şoferi care au urcat la volan după ce au consumat băuturi tari.
Totodată, pentru siguranţa cetăţenilor a fost pusă în aplicare şi operaţiunea ”Semaforul”, pentru a preveni tamponările de pietoni şi accidentele cu urmări grave. În timpul acesteia, au fost sancţionati11 conducători auto care au neglijat semnalul de interzicere al semaforului.
Inspectoratul National de Patrulare va continua organizarea operaţiunilor sus-menţionate, dar si a altora, pentru a disciplina şoferii şi pietonii care încă nu au conştientizat că alcoolul şi viteza nu le oferă siguranţă, iar atenţia şi răbdarea sunt indispensabile la volan.


