Ploi slabe în toată țara. Surpriza meteo anunțată pentru weekend
Meteorologii anunță pentru astăzi, 26 martie, maxime termice de până la +8 grade Celsius! Cu toate acestea, vremea va fi una posomorâtă, pe întreg teritoriul republicii așteptându-se ploi slabe.

La nord, termometrele vor indica între +3..+6 grade Celsius ziua și între -1..+2 grade Celsius noaptea. Cu un grad mai cald va fi în centrul țării, unde ziua vor fi între +4..+7 grade Celsius și noaptea între 0..+3 grade Celsius, scrie realitatea.md.
În localitățile de sud, termometrele vor oscila între +5..+8 grade Celsius pe timp de zi și între +1..+4 grade Celsius pe timp de noapte.
De menționat că ploi slabe vor cădea pe tot parcursul săptămânii, inclusiv și în weekend, aceasta chiar dacă maximele termice vor urca până +22 grade Celsius, în special, sâmbătă și duminică.



