Ploaia a defectat semafoarele din capitală
Ambuteiaje kilometrice în centrul capitalei. Semafoarele defecte de la trei intersecţii au bulversat traficul pe cele mai importante bulevarde. Angajaţii de la „Semafor service” dau vina pe ploaie.
Problema a apărut la 7 dimineaţa, când au fost reconectate semafoarele de la regimul intermitent la cel obişnuit.
S-au defectat dispozitivele de semnalizare de la trei intersecţii din centrul capitalei - Ştefan cel Mare cu Ismail, Cantemir cu Ismail şi Bucureşti cu Bănulescu Bodoni. Agenţi rutieri au intervenit pentru a fluidiza traficul.
Directorul de la Semafor Service a declarat că ploaia a pătruns în firele electrice, pentru că o bună parte dintre cabluri au termenul de exploatare depăşit. După incidentul de azi, autorităţile promit să schimbe firele electrice.


