theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована
22 Января 2015, 09:55
6 434
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована

Plahotniuc, si-a dotat maşina cu semnale luminoase şi sonore

Legea e lege, dar nu şi pentru prim-vicepreşedintele PD, Vladimir Plahotniuc, care şi-a dotat maşina personală cu semnale luminoase şi sonore, încălcând astfel Regulamentul Circulaţiei Rutiere.

Vladimir Plahotniuc nu a fost de găsit pentru a explica de ce şi-a reutilat ilegal maşina cu semnale speciale.
Vladimir Plahotniuc nu a fost de găsit pentru a explica de ce şi-a reutilat ilegal maşina cu semnale speciale.

Lămpile strobo-scopice, care produc semnale similare girofarelor utilizate de poliţie sau pompieri, sunt instalate în partea din faţă a automobilului, iar la punerea lor în funcţiune maşina are prioritate în trafic. O astfel de reutilare este ilegală, afirmă Inspectoratul Naţional de Poliţie, care spune că pentru încălcarea comisă proprietarul automobilul va fi amendat cu până la 400 de lei şi va rămâne fără plăcuţa de înmatriculare a maşinii, până va demonta dispozitivul.

Maşina prim-vicepreşedintelui PD, oligarhul Vladimir Plahotniuc, a fost surprinsă ieri la Aeroportul Internaţional Chişinău. Din imagini se vede că, în partea din faţă, automobilul are instalate semnale luminoase similare celor care se regăsesc pe maşinile de poliţie. Odată pornite lămpile stroboscopice, automobilul are prioritate în trafic, ceilalţi şoferi fiind obligaţi să-i cedeze trecerea, indiferent de direcţia de deplasare.
„Alţi cetăţeni pe maşini proprii nu au dreptul de a-şi instala semnale luminoase sonore şi speciale şi, respectiv, aceştia riscă să fie atraşi la răspundere contravenţională pentru reutiliarea vehiculului fără permisiune”, susţine inspectorul auto Gheorghe Marian.

Potrivit lui, astfel de semnale luminoase şi sonore pot fi instalate doar pe maşinile Ministerului de Interne, ale Ministerului Apărării, ale Departamentului Instituţii Penitenciare, ale Serviciului de Informaţii şi Securitate, dar şi cele ale Serviciului Protecţie şi Pază de Stat. Totodată, de astfel de lămpi beneficiază ambulanţele, maşinile de pompieri, cele ce aparţin serviciilor bancare sau poştei speciale, dar şi cele ale echipelor mobile ale Serviciului Vamal.

Aceste instituţii au dreptul să instaleze semnale luminoase şi sonore pe autovehicule doar cu acordul direcţiei Supraveghere, Transport şi Circulaţie Rutieră din cadrul Inspectoratului Naţional de Poliţie.

Astfel, potrivit INP, prim-vicepreşedintele PD, oligarhul Vladimir Plahotniuc, a încălcat Regulamentul Circulaţiei Rutiere atunci când şi-a dotat automobilul cu semnale luminoase şi sonore.

„Se va trage la răspundere contravenţională. Amenda este până la 20 unităţi convenţionale, cu aplicarea a trei puncte de penalizare. Se interzice exploatarea vehiculului prin retragerea plăcilor cu numărul de înmatriculare. Acestea pot fi restituite în cazul în care persoana a prezentat la o examinare suplimentară vehiculul cu devierile tehnice care au fost înlăturate ulterior”, a mai explicat inspectorul auto.

Şoferul care se afla ieri la volanul maşinii lui Plahotniuc nu a putut explica de cât timp prim-vicepreşedintele PD şi-a dotat automobilul cu lămpi stroboscopice sau cât de des le foloseşte.

Vladimir Plahotniuc nu a fost de găsit pentru a explica de ce şi-a reutilat ilegal maşina cu semnale speciale.
Responsabilii de la INP dau asigurări că vor sancţiona proprietarul imediat ce vor identifica maşina în trafic.

Источник
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована