PL propune să fie majorat salariul minim al cetățenilor
Conducerea Partidului Liberal a venit astăzi, 24 septembrie, cu un proiect de lege, pe care l-a prezentat în cadrul unei conferințe de presă. Prin intermediul acestuia, liberalii solicită majorarea salariului minim stabilit de lege.

Potrivit liderului PL, Mihai Ghimpu, proiectul deja este pregătit și urmează a fi înregistrat în Parlament. „Prin aceasta ne propunem lichidarea salariilor în plic, ceea ce înseamnă că cetățeanul nu lucrează astăzi pentru pensia sa. Vom combate corupția, să reducem sărăcia. Ne propunem să asigurăm caracterul ireversibil al integrării europene, creșterea economică și combaterea evaziunii fiscale”, a declarat Mihai Ghimpu. Potrivit lui, acestea sunt viziunile Partidului Liberal și urmează a fi discutate cu ceilalți colegi din Alianță.


