Piesele de şah furate din PMAN au fost găsite
Poliţiştii au găsit cele patru piese de şah, sustrase duminica trecută din centrul capitalei.

Regele, regina şi cei doi cai au fost găsiţi în apropierea unui bloc de locuit din sectorul Râşcani, însă autorii furtului încă nu au fost identificaţi, anunţă poliţia.
Furtul celor patru piese de şah este investigat de Comisariatul de Poliţie Buiucani, care urmează să analizeze imaginile video surprinse de camerele de luat vederi din Piaţa Marii Adunări Naţionale. Pe marginea acestui caz a fost deschis un dosar penal pentru furt.
Cele patru piese de şah recuperate urmează a fi transmise întreprinderii municipale “Asociaţia de gospodărire a spaţiilor verzi”, se menţionează în comunicatul poliţiei.
Amintim că în noaptea de 28 iulie, câteva persoane necuoscute au sustras regele, regina şi doi cai de pe tabla de şah instalată în scuarul Catedralei din centrul capitalei. Atunci, primarul Dorin Chirtoacă s-a arătat indignat de această situaţie.
Menţionăm că tabla de şah din scuarul Catedralei fost instalată pe 8 august 2012 şi a costat Primăria 30 de mii de lei.


