Peste 600 de procese-verbale, întocmite de către polițiștii din capitală în decursul unei singure săptămâni
În decursul unei singure săptămâni polițiștii din capitală au întocmit 648 de procese-verbale și au aplicat amenzi în mărime de 320 950 lei, în cadrul unei operațiuni complexe de prevenire, cu antrenarea maximă a potenţialului de forţe a Direcţiei de Poliţie a mun. Chişinău.

Astfel, oamenii legii au reacţionat la 543 apeluri “902”, efectuate de către cetăţeni, fiind reţinute în flagrant delict 6 persoanepentru săvârşirea infracţiunilor, 35 de persoane reţinute, anunțate în urmărire penală, scrie realitatea.md.
Din numărul total de 164 infracţiuni declarate la Poliţie, au fost identificate şi reţinute 114 persoane bănuite, în celelalte cazuri fiind desfăşurate acţiuni de investigaţii suplimentare.
Efectivul de ofițeri antrenat la desfăşuarea acestei operaţiuni a participat şi la desfăşurarea mai multor percheziţii autorizate la domiciliile persoanelor bănuite de infracţiuni, cum ar fi păstrare şi consum de substanţe narcotice – 18 cazuri, păstrare ilegală de arme şi muniţii – 5 cazuri, plantaţii de cânepă – 94 de cazuri.
Tot în această perioadă ofiţerii de sectoare au organizat 66 de întruniri cu cetăţenii, privind familiarizarea cu măsurile de siguranţă a bunurilor materiale. Totodată au fost vizitate 610 de imobile a agenţilor economici de păstrare a valorilor materiale cu înaintarea recomandărilor, privind fortificarea tehnică, instalarea sistemelor de alarmă în vederea prevenirii furturilor de acest gen.