Peste 16 milioane de copaci vor fi plantaţi în acest an
Campania de plantare în fondul forestier din țară a demarat la sfârșitul lunii martie. Puieții de arbori vor fi plantați pe o suprafață de 1.400 de hectare. În cea mai mare parte copacii sunt de: nuc comun, stejar roșu, paltin, tei din plante decorative: liliac, spiree, iasomie.

Potrivit MoldSilva, în acest an, în pepenierile din țară au fost crescuți aproximativ 24 milioane de puieți de talie joasă și 1,2 milioane de puieți de talie înaltă.
Astfel, 16 milioane de puieți vor fi planați atât în fondul forestier cât și pe terenurile altor deținători, iar alte 8,8 milioane vor fi scoși la vânzare. Prețul puieților a rămas același, stabilit după catalogul de prețuri din 2009 și variază în funcție de specii și înălțimea plantei.
Amintim că, începând cu anul 2011, campania națională de înverzire a plaiului „Un arbore pentru dăinuirea noastră” a fost transferat pentru toamnă, în ultima sâmbătă a lunii octombrie. De menționat că, întreprinderile silvice desfășoară procesul de planatare a arborilor atât primăvara cât și toamna.


